Lionel Messi semnează un contract ”messianic”! Câți bani câștigă legenda fotbalului

Lionel Messi semnează un contract ”messianic”! Câți bani câștigă legenda fotbalului
Foto: Hepta/DPA Images / Mike Egerton.

Lionel Messi a intrat în ultimele șase luni de contract cu PSG, dar situația urmează să se schimbe. Părțile au ajuns deja la un acord verbal pentru prelungirea acestuia și mai sunt de pus la punct ultimele detalii, ceea ce se va întâmplă până la finalul acestei luni, când Jorge Messi, tatăl și agentul jucătorului, va merge la Paris.

Messi are un salariu de 30 de milioane de euro

Spaniolii de la Marca scriu că Lionel Messi va avea un ”contract messianic”, superior celui actual, care, din punct de vedere financiar, era oricum impresionant.

Lionel Messi are acum un salariu anual de 30 de milioane de euro pe an la PSG. Chiar dacă argentinianul a ajuns la 35 de ani, va avea în noul contract un salariu mai mare, situație la care a contribuit în principal statutul de câștigător al Cupei Mondiale.

La întâlnirea care va avea loc în următoarele săptămâni va fi stabilită și durata noii înțelegeri. În vara lui 2021, Lionel Messi a semnat un contract pe doi ani cu PSG, ceea ce este de așteptat să se întâmple și acum.

Messi se pensionează?

O altă variantă luată în calcul de părți este un angajament pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. Indiferent de durata contractului care urmează să fie semnat de Lionel Messi și de randamentul pe care îl va da fotbalistul, șefii lui PSG vor ca gruparea pariziană să fie ultima din cariera argentinianului.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Leo Messi (@leomessi)

Conducerea lui PSG este conștientă că prezența lui Lionel Messi în lot reprezintă un mare atu din punct de vedere al marketing-ului, pe lângă cel fotbalistic, mai ales acum, cu argentinianul campion mondial, și vor să profite.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Leo Messi (@leomessi)

Lionel Messi ar fi dorit în această perioadă și de Al-Hilal, care a început deja să vândă tricouri cu numele argentinianului, dar șansele de reușită par nule.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Leo Messi (@leomessi)