CUTREMUR în lumea fotbalului! Fostul preşedinte al lui Real Madrid, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare şi la plara unei AMENZI URIAŞE

CUTREMUR în lumea fotbalului! Fostul preşedinte al lui Real Madrid, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare şi la plara unei AMENZI URIAŞE

Şoc în lumea fotbalului! Fostul preşedinte al clubului Real Madrid, Lorenzo Sanz, a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 1,2 milioane de euro.

Un tribunal din Madrid l-a găsit vinovat pe acesta de ascunderea “intenţionată” a aproape şase milioane de euro, suma respectivă lipsind din declaraţiile sale de venit din 2008 şi 2009, anunţă presa spaniolă, potrivit news.ro.
Mai mult, Sanz şi soţia sa trebuie să achite o compensaţie de 622.411 euro fiecare.

Fostul preşedinte al „galacticilor” a susţinut că declaraţiile au fost întocmite de angajaţi ai săi care au crezut că nu trebuie să treacă acolo operaţiuni cum ar fi vânzarea unei case.
Instanţa a considerat că Sanz nu a declarat intenţionat veniturile de 6 milioane de euro în cei doi ani pentru a avea un beneficiu ilicit de 1,24 milioane de euro.

Lorenzo Sanz a fost preşedintele clubului Real Madrid în perioada 1995-2000.

(Foto: realmadrid.com.ro)

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:43 - Paul Stănescu (PSD): Politica durerii în cot este deviza useristă exprimată perfect de Ovidiu Vizante, directorul CFR. Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)