LPF: Cazul „Valiza” va fi redeschis de comisii, în urma sentinței definitive date de ÎCCJ

LPF: Cazul „Valiza” va fi redeschis de comisii, în urma sentinței definitive date de ÎCCJ

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul „Valiza”, în urma sentinţei definitive a ÎCCJ în acest dosar.

„Cazul va fi deschis, dar nu a apărut deocamdată o decizie oficială (n.r. – a instanţei). Până nu există un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am văzut în presă e interpretabil, unii au spus că a fost condamnat pentru corupţie, alţii pentru fals şi uz de fals, şi alţii pentru mită. Eu nu mă pronunţ, că nu am dreptul, pentru că eu pot influenţa comisiile, dar pot să vă spun că mâine-poimâine, când se va da hotărârea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat”,
a spus Valentin Alexandru pentru Mediafax.

Oficialul ligii a precizat faptul că în soluţionarea acestui caz va fi importantă precizarea termenilor „corupţie” şi „mită”, pentru a putea fi aplicat corect regulamentul:

„Nu te poţi juca cu viaţa unui club, e foarte important dacă e corupţie sau mită. Dacă e corupţie, avem un articol pentru corupţie, dar avem şi un articol pentru implicarea, manipularea unor situaţii pentru influenţarea rezultatului unui meci. Deocamdată, după opinia noastră, acolo se încadrează. În limbajul nostru penal, corupţia este mită. Dar în acelaşi timp, în limbaj european, se spune aşa: mita între persoane sau entităţi private nu e corupţie, e mită. Cu pedepsele de rigoare. La noi nu se face însă această delimitare. Trebuie să ne consultăm cu cei mai mari jurişti”, a mai spus Alexandru.

Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a spus, marți, că Steaua nu riscă nimic, chiar dacă Becali a primit pedeapsa cu închisoarea. (Detalii AICI)

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali a fost condamnat definitiv, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în acest dosar.

Dosarul Valiza ajuns pe mâna justiţiei în decembrie 2008. Atunci Gigi Becali a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El a fost acuzat de dare de mită şi înscrisuri sub semnătură privată.

Mai exact, acuzaţiile vizau faptul că Becali a dat mită fotbaliştilor echipelor  Gloria Bistriţa şi Universitatea Cluj pentru a-şi apăra corect şansele împotriva formaţiilor Rapid şi CFR Cluj.
Un complet format din 3 judecători ai instanţei supreme au decis pe 17 aprilie 2012, achitarea celor implicaţi în acest dosar. Decizia de achitare a fost însă  contestată de procurori la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

La ultimul termen din  acest dosar, Gigi Becali a recunoscut în faţa magistraţilor falsul în acte de care este acuzat. Finanţatorul Stelei a declarat că a falsificat documentele pentru a-şi recupera banii aflaţi sub sechestru la DNA.

În dosarul „Valiza”, toți ceilalţi inculpaţi din dosarul „Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Piţurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul şi Radu Marino – câte un an şi jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte – doi ani cu suspendare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`