Lucian Bute: Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să mă retrag din activitate

Lucian Bute: Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să mă retrag din activitate
Foto: gsp.ro

Pugilistul Lucian Bute a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că nu s-a gândit nicio clipă să se retragă din activitate după înfrângerea suferită în meciul cu Jean Pascal.

„Încă nu am tras concluziile, sunt în perioada de evaluare a situaţiei şi când voi trage nişte concluzii veţi afla. S-a speculat de retragere, dar nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să iau această decizie. Toţi marii campioni au pierdut, s-au ridicat şi o să mă ridic şi eu. Când voi ajunge la Montreal voi discuta cu antrenorii şi voi vedea ce decizie vom lua”, a spus Bute, citat de Mediafax.

Pugilistul Lucian Bute a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal, la 19 ianuarie, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea, disputat la Montreal.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`