Oltchim pierde la 12 goluri partida cu Buducnost și spune adio Ligii Campionilor

Oltchim pierde la 12 goluri partida cu Buducnost și spune adio Ligii Campionilor
Foto: Gsp.ro

Schimbarea Anjei Andersen cu antrenorul Radu Voina nu a fost de bun augur pentru fetele de la Oltchim. Obligate să obțină măcar un egal în deplasarea de la Buducnost pentru a visa la semifinalele Ligii Campionilor, handbalistele românce au suferit o înfrângere drastică.

Buducnost a dominat jocul în permanență, distanțându-se rapid pe tabelă. Rezultatul final a fost unul previzibil, Oltchim nereușind să pună prea multe probleme.

Buducnost – Oltchim 33-21 (16-9)

După acest meci, Oltchim poate spune adio Ligii Campionilor, din grupa noastră urmând să se califice Itxako și Buducnost.

Clasament

1. Itxako – 8 puncte
2. Buducnost – 6 puncte
3. Oltchim – 4 puncte
4. Krim – 2 puncte

În ultima etapă se vor disputa meciurile Buducnost – Itxako (19 martie) și Krim – Oltchim (20 martie).