Planul lui Ion Ţiriac pentru dublul campion mondial David Popovici. Unde ar fi vrut să-l trimită miliardarul

Planul lui Ion Ţiriac pentru dublul campion mondial David Popovici. Unde ar fi vrut să-l trimită miliardarul
Sursă foto: Hepta - Bestimage / JACOVIDES-MOREAU / BESTIMAGE

David Popovici a reușit să obțină aurul și la proba de 100 de metri liber, la Mondialele de Natație de la Budapesta. El intră în istoria natației mondiale, căci a reușit să obțină aurul și la proba de 200 de metri liber.

Ion Țiriac a avut un plan măreț pentru sportivul român, pe care voia să-l trimită în Statele Unite pentru a face performanță. Recent, miliardarul a mărturisit că a rămas impresionat de devotamentul lui David Popovici, fiind gata să-i facă o propunere inedită, potrivit as.ro.

Ce planuri a avut Ion Țiriac pentru David Popovici

Deși și-ar fi dorit să-l trimită pe sportiv în SUA, planurile lui Ion Țiriac au fost date peste cap în urma unor discuții cu conducătorii Federației de Natație din România, principalul motiv invocat fiind reprezentat de calendarul școlar diferit.

„Lui David Popovici nu pot să îi recomand nimic! Mi-am permis să îi dau telefon doamnei președinte, care mi-a spus: ‘Băi, Țiriac, n-ai cum să-l pui să se ducă în SUA să se antreneze.

Pentru că mai are doi ani de liceu, ăia au alt calendar, februarie, martie, aprilie. Iar calendarul nostru, cu campionate europene, mondiale, e la trei luni după. Și putem și noi!’”, a spus Ion Țiriac, în urmă cu ceva timp, pentru TVR.

În prezent, David Popovici aparține de CS Dinamo. În trecut, dublul campion mondial s-a aflat în curtea celor de la CSA Steaua.

Ce mesaj i-a transmis Nadia Comăneci înotătorului

După triumful de la Budapesta, Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui David Popovici. Aceasta l-a felicitat pentru performanțele sportive și a menționat că-l va întâlni pe tânăr la Paris.

„Cu ani în urmă, am avut deosebita plăcere de a participa la premierea unui concurs de nataţie pentru juniori la Bucureşti. Câştigătorul nu a fost altul decât micuţul David Popovici. Felicitări, David! Ţie, antrenorilor, părinţilor şi federaţiei pentru rezultatele fabuloase la Campionatul Mondial de nataţie.

După ani de muncă, disciplină şi rezistenţă, este un merit al unei echipe întregi, care a fost şi este alături de tine. Succes în continuare, să fii o inspiraţie pentru generaţia de azi. Cu siguranţă ne vedem la Paris”, a spus Nadia Comăneci, potrivit orangesport.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe