„Am o problemă cu greutatea. Este o adevărată traumă”, a declarat Ronaldo.
Fotbalistul în vârstă de 35 de ani a dezvăluit în 2011, anul în care şi-a anunţat retragerea, că suferă de hipotiroidă.
„Am avut numeroase provocări şi aceasta nu va fi uşoară: cei care au încercat să slăbească ştiu acest lucru. Dar, cu multă bună dispoziţie, trecem peste tot”, a declarat Ronaldo.
Ronaldo a mai spus că vrea să fie în formă pentru meciul amical contra „Prietenilor lui Zidane” de la Porto Alegre, de la finalul anului.
„L-am ales pe Ronaldo pentru a arăta oamenilor că dacă au făcut sport toată viaţa corpul lor se va resimţi după retragere şi adoptarea unei vieţi sedentare”, a decarat Marcio Atalla, preparatorul fizic care va coordona exerciţiile fizice ale fostului jucător.
Un raport al Ministerului Sănătăţii difuzat în aprilie a stabilit că aproape jumătate din populaţia Braziliei are probleme cu greutatea, iar 16 la sută este obeză.