S-au tras la sorți sferturile UEFA Champions League! Se știu și semifinalele posibile

S-au tras la sorți sferturile UEFA Champions League! Se știu și semifinalele posibile
Foto: Hepta.ro / Bestimage / CYRIL MOREAU / BESTIMAGE

Tragerile la sorți pentru sferturile de finală ale UEFA Champions League au avut loc vineri, la Nyon, și au stabilit confruntări de cinci stele pentru accederea în careul de ași.

Chelsea a primit șansa revanșei cu Real, specialista competiției, care o elimina anul trecut chiar în sferturi și care avea în cele din urmă să câștige trofeul pentru a 14-a oară în istorie.

După ce a eliminat-o pe PSG, Bayern Munchen întâlnește o altă formație care râvnește de ani de zile la trofeul suprem în fotbalul de club, de această dată pe campioana Angliei, Manchester City.

Cum arată sferturile de finală și semifinalele posibile

  • Real Madrid vs Chelsea (câștigătoarea va juca în semifinale cu câștigătoarea sfertului dintre City și Bayern)
  • Manchester City vs Bayern Munchen
  • Inter Milano vs Benfica (va juca în semifinale împotriva câștigătoarei dintre Milan și Napoli)
  • AC Milan vs Napoli

Programul UEFA Champions League

  • Sferturi: 11-12 aprilie și 18-19 aprilie
  • Semifinale: 9-10 mai și 16-17 mai
  • Finala: 10 iunie (pe Stadionul Ataturk din Istanbul, Turcia)
Urmăriți B1TV.ro și pe
`