Simona Halep, lăudată de una dintre marile rivale din WTA

Simona Halep, lăudată de una dintre marile rivale din WTA
Simona Halep a câștigat Roland Garros în 2018 și a mai jucat alte două finale pe zgura pariziană în 2014 și 2017. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Frank Molter

După ce Simona Halep a anunțat joi că nu va mai juca tenis în 2022, una dintre adversarele sale din WTA a lăudat-o pentru sinceritate. Este vorba despre Paula Badosa (locul 4 mondial) care a pierdut categoric împotriva Simonei la Madrid și la Wimbledon, iar după ambele meciuri a vorbit despre presiunea pe care o simte venind din partea fanilor spanioli, a afirmat și ea că sănătatea mintală este foarte importantă.

Simona Halep, lăudată de o adversară WTA

„O scrisoare atât de sinceră și transparentă din partea Simonei Halep. Îți mulțumim pentru că împărtășești aceste gânduri și ajuți alte persoane prin propria experiență. Însănătoșire grabnică Simona. Sănătatea mintală este prioritară” – Paula Badosa, pe Instagram.

Simona, aflată pe locul 9 în clasamentul WTA, a afirmat că are nevoie de trei luni pentru a se recupera după operația la nas, dar i-a asigurat pe fani că mai are multe obiective de îndeplinit.

„Când am pierdut la US Open, mi-am dat seama că sunt complet epuizată din punct de vedere mental. Având probleme cu respirația deja de mulți ani și agravându-se cu timpul, am decis să urmez sfatul medicilor mei și să fac operația necesară.

Nu am putut să o fac mai devreme pentru că nu am găsit niciodată cele trei luni necesare pentru recuperare, deoarece tenisul a fost întotdeauna prima prioritate în viața mea. Dar am simțit că este momentul potrivit să o fac și, de asemenea, să fac ceva pentru mine ca persoană. De aceea am făcut și partea de estetică, pe care mi-am dorit-o de mult timp, deoarece nu-mi plăcea deloc nasul meu. Așa că am făcut, am rezolvat partea funcțională și partea estetică. Știu că mulți dintre voi mă pot înțelege” – Simona Halep.

Urmăriți B1TV.ro și pe