Tenis: Cehia a câştigat Fed Cup pentru a treia oară în ultimii patru ani

Tenis: Cehia a câştigat Fed Cup pentru a treia oară în ultimii patru ani
Foto: bleacherreport.com

Echipa Cehiei a câştigat Fed Cup pentru a treia oară în ultimii patru ani, după ce a învins, în finală, la Praga, cu scorul de 3-0, reprezentativa Germaniei, informează AFP.

Punctul victoriei a fost adus de Petra Kvitova, care a învins-o, duminică, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 6-4, pe Angelique Kerber.

Sâmbătă, în primele meciuri de simplu, Kvitova a trecut de Andrea Petkovici, scor 6-2, 6-4, iar Lucie Safarova a învins-o pe Angelique Kerber, scor 6-4, 6-4.

Cehia a mai câştigat Fed Cup în 2011 (3-2 cu Rusia, la Moscova) şi în 2012 (3-1 cu Serbia, la Praga).