Lacrimi după meciul de fed Cup de la Cluj dintre elveţianca Timea Bacsinszky şi jucătoarea noastră Irina Begu.
La conferinţa de presă susţinută după încheierea partidei, Timea Bacsinszky s-a arătat foarte emoţionată, ea plângând după ce a fost întrebată despre atmosfera din sală.
„Mi-a plăcut atmosfera enorm, iar la meciurile de Fed Cup am înţeles cât de important este ca publicul să-şi apere echipa favorită, iar asta mi se pare extraordinar”, a spus Bacsinszky, după care a început să plângă, conform news.ro. Ea a făcut apoi şi o glumă: „Am încercat să pun atât de mult machiaj ca să mă vedeţi, şi uite ce se întâmplă”.
Timea Bacsinszky este nepoata unui preot român. Tatăl acesteia, Igor Bacsinszky, s-a născut în Transilvania, fiind un vorbitor nativ de limbă română.
Întrebată despre amintirile din copilărie, pe care a petrecut-o şi la Satu Mare, Timea Bacsinszky s-a arătat şi mai emoţionată şi a început să vorbească despre bunicii ei.
„Bunicii mei au fost foarte săraci, dar îmi amintesc că mi-au cumpărat când eram mică doi pui de găină, unul alb şi unul negru, ca să fiu fericită când mă joc în grădină. După un an, când au crescut, a venit cineva şi a pus că trebuie să îi tăiem ca să facem supă. Pentru elveţieni a fost şocant când le-am povestit, dar pentru mine este o amintire foarte preţioasă, la fel cum este cea în care stăteam în grădină pe un scaun şi îmi făceau duş cu apă dintr-o găleată. Bunicii mei au murit, dar şi acum mai ştiu de zacuscă de vinete şi de multe bunătăţi. Mă simt binecuvântată că am trăit aceste lucruri. Ei mi-au dat totul şi le duc dorul”, a povestit jucătoarea elveţiancă.
În ceea ce priveşte meciul cu Begu, Timea Bacsinszky a spus că a fost dificil.”A fost greu în compania unei competiitoare cum e Irina Begu. Vom vedea care ne sunt posibilităţile după ce acum scorul este 2-0. Avem o echipă incredibilă, atmosfera este extraordinară, iar până acum nu am făcut parte din aşa ceva”, a precizat ea.
Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Fed Cup (Detalii AICI).
În primul meci al zilei, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA (Detalii AICI).