TRANSFERUL MOMENTULUI: Iniesta a semnat cu japonezii de la VISSEL KOBE

TRANSFERUL MOMENTULUI: Iniesta a semnat cu japonezii de la VISSEL KOBE

Căpitanul echipei FC Barcelona, Andres Iniesta, îşi va continua cariera la formaţia japoneză Vissel Kobe, a anunţat internaţionalul spaniol joi.

„Este o mare provocare pentru mine. Sunt mulţumit să mă aflu în această ţară pe care o ador şi a cărei cultură o apreciez. Sunt nerăbdător să-mi cunosc noii coechipieri. Am avut şi alte oferte, însă acest proiect m-a sedus”, a declarat Iniesta, care va fi coleg la Vissel Kobe cu atacantul german Lukas Podolski, scrie Agerpres.

„Vissel are ambiţia de a deveni cel mai mare club din Asia”, a asigurat preşedintele grupării nipone, Hiroshi Mikitani, conducătorul companiei de comerţ electronic Rakuten, sponsorul principal al lui FC Barcelona.

În vârstă de 34 ani, Andres Iniesta şi-a petrecut întreaga carieră la FC Barcelona, club cu care a cucerit în total 32 de trofee. El a evoluat de 124 de ori pentru selecţionata Spaniei, cu care a cucerit două titluri de campion european (2008, 2012) şi titlul de campion al lumii, în 2010, fiind autorul golului victoriei în finala cu Olanda (1-0 după prelungiri).