Un nou început pentru Răzvan Marin. Românul a semnat cu noua echipă: „Vreau să progresez mult aici”

Un nou început pentru Răzvan Marin. Românul a semnat cu noua echipă: „Vreau să progresez mult aici
Răzvan Marin, Cagliari/ Foto: Twitter (@Cagliaricalcio)

Răzvan Marin este noul jucător al celor de la Cagliari. Mijlocașul a semnat luni contractul cu formația din Sardinia, după ce a efectuat vizita medicală.

Transferul a fost anunțat de clubul italian printr-o postare în social media, în care românul își motivează alegerea făcută.

„Sunt foarte fericit că mă aflu aici. Sunt nerăbdător să încep treaba la echipă. De ce am ales Cagliari? Pentru că am simțit, în acest moment, că este cea mai bună opțiune pentru cariera mea. Vreau să progresez mult aici”, a declarat jucătorul în vârstă de 24 de ani.

17,3 milioane plătite până acum pentru transferul lui Răzvan Marin

Transferul lui Răzvan Marin la Ajax Amsterdam părea o mare rampă de lansare către o superputere din fotbalul european. Din nefericire, românul nu a reușit să se impună. Astfel, a bifat doar 17 meciuri la olandezi.

Internaționalul român a fost împrumutat pentru un sezon la italieni, care vor trebui să achite o clauză de transfer definitiv în anul 2021.

În vârstă de 24 de ani, Marin a ajuns la Ajax în 2019, pentru 12,5 milioane de euro și a semnat un contract valabil până în anul 2024. Standard Liege l-a transferat în 2017 de la Viitorul, pentru 4,8 milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`