Unde a fost surprinsă Simona Halep, după o săptămână de foc în care a divorțat, a mers la o clinică de fertilizare și a suferit o operație la nas

Unde a fost surprinsă Simona Halep, după o săptămână de foc în care a divorțat, a mers la o clinică de fertilizare și a suferit o operație la nas
Sursa Foto: Facebook

Simona Halep a traversat o săptămână de foc, în care a fost implicată în mai multe evenimente care au atras atenția celor din jur. La început, Halep a anunțat că se va despărți de Toni Iuruc, cel care îi fusese soț în ultimul an. În ziua în care a mers la notar pentru a rupe jurământul, Halep și-a continuat drumul cu o vizită la o clinică de fertilizare in vitro, iar în cele din urmă tenismena a ajuns și pe masa de operație, acolo unde a suferit o intervenție chirurgicală la nas, în urma căreia a anunțat că nu va mai reveni pe teren în acest an.

După toate cele întâmplate într-un timp foarte scurt, Simona Halep a fost surprinsă la biserică, în timp ce se ruga și aprindea o lumânare, notează prosport.ro.

Simona Halep a mers la biserică după o săptămână cu de toate

Halep a fost surprinsă de jurnaliști în timp ce se afla în pragul Mănăstirii Cașin, din zona Arcului de Triumf, într-un moment de rugăciune în fața lui Dumnezeu, la capătul unei săptămâni incendiare.

Cu o ținută sport, hanorac, pantaloni scurți și o șapcă de culoare neagră, numărul 9 WTA a fost văzut în timp ce se închina, pe treptele bisericii. Ulterior a intrat în lăcașul de cult acolo unde și-a continuat rugăciunea, scrie sursa citată.

Simona Halep, an încheiat

Imediat după intervenția chirurgicală pe care a suferit-o la nas, Simona Halep a anunțat că nu va mai reveni pe terenul de tenis în acest an. Întoarcerea sa este programată pentru 2023, atunci când a declarat că are mai multe obiective de îndeplinit.

„Nu ştiu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu. Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis şi mai am obiective de îndepinit”, a scris Simona Halep săptămâna trecută.

Urmăriți B1TV.ro și pe