Vasile Miriuță: Cel mai important este ca ASA Târgu Mureș să bată Dinamo duminică

Vasile Miriuță: Cel mai important este ca ASA Târgu Mureș să bată Dinamo duminică
Foto: fanatik.ro

Vasile Miriuță, numit antrenor al ASA Târgu Mureș, a declarat vineri, că cel mai important lucru în momentul de față este ca echipa al cărui antrenor a devenit începând de joi, să învingă în primul meci de campionat, programat duminică, pe teren propriu, împotriva lui Dinamo București.

„În primul rând vin cu gânduri bune, mă bucur foarte mult că am ajuns aici, la o echipă bună, chiar foarte bună, care a demonstrat asta și în campionatul trecut. Din păcate au fost numai vicecampioni, sperăm ca și anul acesta să avem acel drum bun, cunosc jucătorii, jucători de bună calitate, și sper ca împreună să facem o treabă bună. Timpul e scurt, dar sunt sigur că nu va fi nicio problemă. Cel mai important este meciul de duminică, pe care ne dorim să-l câștigăm (…) Doresc să batem Dinamo și după aceea bineînțeles ne dorim o clasare cât mai bună, dar eu zic să o iau pas cu pas. Important e meciul de duminică, cel mai important lucru e să batem Dinamo, după aceea vom avea timp să vedem și cu cine vom pica în Europa League”, a spus Miriuță, citat de Agerpres.

Dinamo e o echipă valoroasă, a precizat Miriuță, însă ASA Târgu Mureș joacă acasă, în fața propriilor suporteri, și va face tot posibilul să câștige acest meci.

„Am mare încredere în băieți (…) Mă bucură foarte mult că s-a câștigat acest trofeu (Supercupa României, n.r.), într-un fel meritat după aspectul jocului. Probleme știm cu toții că sunt în România în aproape la orice echipă, dar nu numai în România, în Ungaria, în Olanda… Cel mai important e să rămânem uniți, sunt sigur că se va întâmpla acest lucru și eu cu băieții trebuie să ne facem treaba pe teren. Sunt sigur că șefii mei de acum vor face totul ca echipa să meargă. Probleme vor fi tot timpul, nu numai acum”, a arătat Miriuță.

Acesta a precizat că toată conducerea clubului își dorește să rămână la lot acei jucători foarte buni cu care s-au semnat contracte și că dacă aceștia rămân, „sunt sigur că ne putem bate cu orice echipă din România”.

Președintele executiv al ASA Târgu Mureș, Bogdan Mara, a spus că echipa se va baza pe toți fotbaliștii care au evoluat în Supercupă, „pentru că sunt jucătorii noștri, au contract cu noi”.
Acesta a lansat și o avertizare: în cazul în care impresari sau cluburi vor încerca să îi contacteze pe jucătorii ASA Târgu Mureș, se vor face plângeri la organele abilitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe