Asociația internațională de tenis feminin a prezentat publicului primul clasament pentru anul 2022, iar în Top 100 WTA se regăsesc și cinci românce. Cea mai bine clasată dintre ele rămâne Simona Halep, a 20-a tenismenă a lumii la ora actuală.
Doar cinci tenismene din România au prins Top 100 mondial la începutul lui 2022. Este vorba despre Simona Halep (20 WTA; 30 de ani), Sorana Cîrstea (39 WTA; 31 de ani), Irina Begu (62 WTA; 31 de ani), Jaqueline Cristian (71 WTA, 23 de ani) și Gabriela Ruse (87 WTA, 24 de ani).
Simona Halep, dublă-câștigătoare de Grand Slam, vine după cel mai complicat an al carierei, unul marcat de accidentarea la gambă pe care a suferit-o în primăvara lui 2021 la Openul Italian, turneu pe care îl începuse din postura de deținătoare a trofeului. Evenimentul a făcut-o să rateze mai multe competiții de prim-plan, ca Roland Garros, Wimbledon sau Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
La revenirea pe teren, Simona Halep a reușit să bifeze o finală la Cluj-Napoca, la Transylvania Open 2021, însă s-a văzut învinsă categoric de o Anett Kontaveit aflată în cea mai bună formă a carierei.
Cea mai galonată tenismenă a României are 2.576 de puncte la ora actuală, iar la plecarea spre Australia, unde va participa la trei turnee, a declarat că visează să revină în Top 10 mondial.
„Nu pot să spun ca în alţi ani că sigur voi face treabă pentru că sunt pregătită fizic şi psihic. Sunt pregătită, dar nu ştiu ce va fi. Visul meu este să ajung din nou în Top 10. (…) O să joc cele trei turnee pentru că anul acesta nu am jucat prea mult. Vreau să încep să simt meciurile oficiale. Aşteptări am pentru că m-am antrenat foarte bine, am avut cinci săptămâni de pregătire, dar în tenis niciodată nu se ştie. Aşa că voi merge acolo cu încredere şi ce va fi, va fi. Fizic şi psihic sunt foarte bine”, a declarat Simona Halep pe Aeroportul Otopeni, potrivit Digisport.ro.