Antrenorul francez Zinedine Zidane şi-a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, demisia de la Real Madrid, la scurt timp după ce echipa a reuşit să câştige, pentru a treia oară consecutiv, trofeul Ligii Campionilor.
CLICK AICI – NINGE în România, ZĂPADĂ de șase metri!!! Când se va relua traficul… (VIDEO)
„Cred că echipa are nevoie de o schimbare, pentru a continua să câștige. E o decizie importantă și poate ciudată. Dar echipa are nevoie de o altă mentalitate! Țin mult la această echipă și îi mulțumesc lui Florentino Perez pentru această oportunitate, dar am luat decizia de a nu continua aici și la anul”, a declarat Zidane, potrivit ziare.com.
De altfel, conferinţa a fost o surpriză totală, fiind anunţată doar cu o oră înainte.
Prezent lângă „Zizou”, preşedintele clubului madrilean, Florentino Perez, a precizat că antrenorul i-a spus de această decizie în urmă cu doar o zi.
„E o decizie neaşteptată și e o zi tristă pentru mine. El știe că l-am iubit ca pe nimeni, ca jucător și ca antrenor. Sper să rămână alături de mine, dar știu că vrea să-și continue cariera în altă parte. El știe că Real Madrid e casa lui și n-am nicio îndoială că va reveni”, a afirmat Perez.
Presa din Spania scrie că Zidane ar fi acceptat o ofertă de la PSG.
Zidane era antrenorul „galacticilor” de la începutul anului 2016.
Pe lângă cele trei trofee Champions League, madrilenii au mai câștigat sub conducerea lui Zidane și două Supercupe ale Europei, impunându-se, de asemenea, de două ori în Campionatul Mondial al Cluburilor.
Pe plan intern, Real Madrid a câștigat titlul în sezonul 2016/2017 și Supercupa Spaniei în 2017.