Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 7B, între localităţile Arad şi Turnu. Totul s-a întâmplat în jurul orei 11.00, conform Observator.
Accidentul s-a produs duminică dimineaţă, în județul Arad. Două persoane au murit și alte patru au fost rănite în urma unui impact violent între două mașini. Este vorba despre un bărbat, o femeie și doi minori.
„În urma accidentului, în care au fost implicate șase persoane, au rezultat șase victime, dintre care două încarcerate, aflate în stare de inconștiență. Pompierii au intervenit pentru extragerea acestora din autoturism, însă, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat de medicul echipajului. Este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de aproximativ 60 de ani”, a transmis ISU Arad.
De asemenea, celelalte patru persoane sunt conștiente și cooperante. În urma evaluării medicale, au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
În urma acestora, traficul rutier a fost oprit în ambele direcții. În misiune a fost trimis și elicopterul SMURD.