Botoșani: Polițist, prins beat la volan. El a fost reținut pentru 24 de ore

Botoșani: Polițist, prins beat la volan. El a fost reținut pentru 24 de ore
Foto: Poliția Română / Facebook

Un poliţist de 49 de ani din Iaşi a fost reţinut după ce a fost prins băut la volan. El se afla în județul Botoșani când a fost oprit în trafic pentru viteză, scrie Observator.

Ce s-a întâmplat

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului în județul Botoșani.

Întâmplarea a avut loc pe 15 februarie, în jurul orei 17:00, în localitatea Românești.

Polițistul a fost oprit din cauza vitezei prea mari cu care se deplasa.

„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare care indică un grad avansat de ebrietate. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a concentrației de alcool în sânge. Având în vedere gravitatea situației, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani”, au transmis autoritățile.

Cercetările în acest caz continuă.