Prognoza meteo, azi, 04 aprilie 2021. Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată

Prognoza meteo, azi, 04 aprilie 2021. Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată
Sursa Foto: Hepta

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 04 aprilie 2021. Potrivit acestora, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 04 aprilie 2021

Mai exact, astăzi, spre deosebire de ziua anterioară, în jumătatea de sud a teritoriului cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. În Muntenia şi Oltenia pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, ploile locale şi în general slabe cantitativ. La munte, la peste 1500 m, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, iar la altitudini mai joase vor fi posibile şi ploi sau lapoviţă.

Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 5 grade. Noaptea, în jumatătea nordică a teritoriului, pe suprafeţe mici se va produce bruma.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi în general închisă şi se va răci semnificativ. Temporar va ploua, mai ales după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.

Prognoza meteo la munte

La munte, valorile termice vor fi în general mai scăzute decât în ziua precedentă. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local în masivele nordice şi pe arii extinse în rest. Vântul va avea unele intensificări, în special la altitudinile mari ale Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde ninsoarea va fi viscolită, iar zăpada spulberată.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, astăzi, este posibil să se semnaleze burniță dimineața și după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 11 grade Celsius, iar cea minimă de 6 grade Celsius.

Ultima oră
22:19 - O persoană accidentată la săniuș în Gorj a fost transportată la spital. Salvamont România: Prezenta un traumatism toracic / Vă îndemnăm la prudență în practicarea sporturilor montane
22:09 - Netflix, anchetată în Rusia pentru că ar fi difuzat conținut cu tematică LGBT în rândul minorilor. Compania americană riscă și o suspendare temporară
21:41 - MAE: Ambasada României la Pretoria gestionează situația a 36 de cetățeni români ale căror curse aeriene au fost anulate în contextul variantei sud-africane
21:27 - Gabriela Firea: Solicit primarului general să anuleze de îndată taxa de intrare în Târgul de Crăciun din București. Și familiile cu venituri mici au dreptul să viziteze un târg de Crăciun! (VIDEO)
21:09 - Nicolae Ciucă: Scopul întâlnirii cu Nicușor Dan, să mă asigur că bucureștenii nu vor fi lipsiți de energie termică și apă caldă în această iarnă, dar și să mă informez despre problemele Primăriei Generale
20:46 - Varianta Omicron, detectată și în Germania și Italia. Patru țări europene au depistat până acum cazuri de infectare cu tulpina sud-africană
20:33 - Mihaela Sandu, medalie de bronz la Campionatul European de Șah pe echipe. Rezultate excelente și pentru Bogdan Deac, care continuă să avanseze în clasamentul mondial
20:15 - Restricțiile din Capitală, prelungite până pe 8 decembrie: Masca rămâne obligatorie / La ceremoniile de 1 Decembrie pot participa doar persoane vaccinate sau trecute prin boală (DOCUMENT)
19:40 - Testare pentru toate persoanele care sosesc în Marea Britanie. Condițiile de intrare în țară, înăsprite după depistarea unor infectări cu varianta Omicron
19:20 - Șeful WTA, profund îngrijorat că Shuai Peng ar fi „cenzurată”. Tenismena dispăruse săptămâni întregi după ce a acuzat un fost vicepremier al Chinei că ar fi violat-o