Prognoza meteo, azi, 11 martie 2021. Local, se vor semnala precipitaţii

Prognoza meteo, azi, 11 martie 2021. Local, se vor semnala precipitaţii
Foto: Pixabay

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru joi, 11 martie 2021. Potrivit acestora, local, se vor semnala precipitaţii.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 11 martie 2021

Mai exact, astăzi, spre deosebire de ziua anterioară, cerul va fi variabil, cu înnorari şi izolat ninsori slabe la munte, în Transilvania şi în nordul Moldovei, iar în primele ore şi în Oltenia, vestul Munteniei şi sudul Dobrogei. Din orele serii, înnorarile se vor extinde treptat, dinspre nord-vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Local, se vor semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în regiunile nordice şi mixte în cele vestice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 grade în sud şi 2…4 grade în Dealurile de Vest.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea se va ameliora în privinţa precipitaţiilor, dar va fi deosebit de rece pentru aceasta dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei şi în a doua parte a nopţii, când vor fi şi condiţii de ceaţă. Vântul va avea unele intensificări în primele ore, apoi va slăbi treptat.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 3 grade, iar cea minimă va fi de -9…-6 grade.

Prognoza meteo la munte

La munte, maximele vor fi cuprinse între -8 şi 0 grade.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, astăzi, cerul va fi predominant înnorat în timpul zilei.