Kaufland este unul dintre cei mai mari angajatori din România, iar magazinele nu duc lipsă de personal. Ori de câte ori este necesară suplimentarea numărului de angajați, aceasta se realizează în funcție de orașele în care este nevoie de forță de muncă. Magazinele s-au extinse în majoritatea orașelor din țară, iar una dintre cele mai mari curiozități este câți bani câștigă o vânzătoare sau o casieră de la Kaufland.
Angajații încasează o sumă fixă lunar, iar din luna martie a anului trecut, compania a mărit salariul brut pentru toți lucrătorii.
Începând cu data de 1 martie 2020, venitul minim brut din companie a ajuns la 3.650 de lei. Totodată, ei cu precizat că veniturile pot crește, în funcție de specificul socio – economic al regiunilor din țară.
Un lucrător comercial la Kaufland are ventiuri lunare de aproape 1.950 de lei, în timp ce un manipulant mărfuri ajunge să primească suma de 1.885. Sumele menționate reprezintă salariul net al celor două categorii de angajați.
Citiți și: Cornel Constantiniu cedează în fața bolii. Artistul nu mai poate vorbi
Potrivit Retail.ro, salariile de la Kaufland în 2021 arată astfel:
Angajații Kaufland se bucură de zile libere potrivit legislației în vigoare și de zile de concediu. Mai mult decât atât, atunci când sunt nevoiți să lucreze în zilele libere legal, ei își vor recupera zilele de odihnă.
Acestora li se adaugă zile libere pentru acțiuni de voluntariat, beneficii sportive, dar și de extra reduceri pentru personal.