Federația Română de Fotbal este în căutarea unui selecționer după despărțirea de Mirel Rădoi, iar principalul favorit la preluarea funcției este Adrian Mutu, în condițiile în care oficialii FRF consideră că „Briliantul” ar rezista mai ușor la presiune decât cealaltă opțiune pentru banca echipei naționale, Edward Iordănescu, potrivit GSP.ro.
Comisia Tehnică a FRF a mai avut o ședință înainte de Crăciun pentru găsirea unui nou selecționer, în contextul în care mai sunt doar trei luni până la primul meci pe care îl va disputa echipa națională a României în anul 2022, și anume o partidă amicală în compania Israelului.
Membrii Comisiei Tehnice au votat și s-a ajuns la o listă cu zece posibili înlocuitori pentru Mirel Rădoi, însă doar doi dintre aceștia au fost luați în calcul cu adevărat – Adrian Mutu și Edward Iordănescu, liberi de contract amândoi după despărțirea de FC U Craiova, respectiv FCSB.
Președintele și directorul tehnic din FRF, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, l-au preferat pe Adrian Mutu încă din start, de când s-au gândit la departajarea celor două nume posibile. Cei doi, dar și alți oficiali ai Comisiei sunt de părere că „Briliantul”, care a evoluat la cluburi cu greutate pe continent de-a lungul carierei de fotbalist, s-ar adapta mai ușor la presiunea pe care o resimte echipa națională.
De altfel, FRF a mai lucrat cu Adrian Mutu, care a condus selecționata de tineret inclusiv la Euro 2021. În plus, oficialii Federației sunt convinși că experiența pe care a acumulat-o în cariera de fotbalist îl ajută „să țină la tăvăleală” și să nu se piardă în momentele de criză.
În plus, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au ținut cont și de felul în care s-a comportat Edward Iordănescu la CFR Cluj și FCSB, ceea ce le-a întărit convingerea că Adi Mutu este alegerea potrivită pentru banca naționalei.
„Sunt pe lista naționalei și nu voi lua o decizie până va fi clar. Mai am oferte și din străinătate, și din România, dar contează interesul naționalei fiindcă e o onoare să fiu pe o asemenea listă! Am posibilitatea de a alege în liniște, după ce am trecut prin diverse situații ca antrenor”, a spus Adrian Mutu, la GSP Live.