Jurnalista Marina Ovsiannikova, care a întrerupt o emisiune de la televiziunea rusă Pervîi Kanal pentru a afișa un mesaj antirăzboi și anti-Putin, are doi copii și provine dintr-o familie în care tatăl e ucrainean și mama rusoaică. Înainte de gestul său, ea a înregistrat un clip în care a vorbit despre frăția dintre cele două popoare, despre crimele comise de regimul Putin în Ucraina și despre propaganda Kremlinului, care i-a „zombificat” pe ruși. Ea a precizat că a contribuit la această propagandă și-i e rușine pentru asta. Ovsiannikova a fost arestată și riscă 15 ani de închisoare.
„Nu războiului. Nu credeți propaganda, vă minte chiar de aici. Rușii împotriva războiului” – e mesajul pe care Marina Ovsiannikova l-a afișat în timpul buletinului de știri de seară de la Pervîi Kanal, cel mai important canal de televiziune din țară, urmărit zilnic de milioane de ruși.
În acest timp, prezentatoarea a continuat să vorbească apoi a intrat un material despre spitale.
! Russia’s main propaganda „news program” tonight. pic.twitter.com/lrRVnF8LoW
— Christo Grozev (@christogrozev) March 14, 2022
Ovsiannikova a fost arestată și, potrivit agenției rusești TASS, ar putea fi urmărită penal pentru „discreditarea folosirii forțelor armate ruse”. Jurnalista riscă până la 15 ani de închisoare, conform unei noi legi promulgate recent de președintele Vladimir Putin.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit jurnalistei pentru gestul său eroic.
Înainte de a face acest gest, Marina Ovsiannikova s-a filmat vorbind despre crimele comise de regimul Putin în Ucraina. Ea a insistat că-i e foarte rușine că a contribuit la propaganda Kremlinului.
„Ce se întâmplă acum în Ucraina e o crimă, Rusia fiind țara agresoare, iar aceasta agresiune e pe conștiința unui singur om – Vladimir Putin. Tatăl meu e ucrainean, iar mama e rusoaică. Ei niciodată nu au fost dușmani. Rusia trebuie să oprească imediat acest război fratricid. Popoarele noastre frățești încă se vor putea împăca”, a spus jurnalista.
Ea și-a recunoscut apoi rolul jucat în propaganda rusă și a spus că-i e rușine: „În ultimii ani am lucrat la Canal 1 și m-am ocupat de propaganda Kremlinului și-mi e foarte rușine. Mi-e rușine că am permis să se spună minciuni, că am permis ca rușii să fie zombificați. Am tăcut în 2014, când toate astea abia începeau. Nu am ieșit la proteste când Kremlinul l-a otrăvit pe Navalnîi și am urmărit acest regim criminal fără a schița un gest și acum toată lumea ne-a întors spatele”.
„Încă 10 generații de acum încolo nu se vor putea spăla de rușinea acestui război fratricid”, a mai afirmat Marina Ovsiannikova în mesajul său.
«К сожалению, в последние годы я работала на Первом канале и занималась кремлевской пропагандой, и мне сейчас очень стыдно за это». Редактор Марина Овсянникова, прорвавшаяся в прямой эфир с антивоенным плакатом, до этого записала видеообращение. pic.twitter.com/fahgGOjPaV
— The Insider (@the_ins_ru) March 14, 2022