Acordul internaţional privind exportul de cereale ucrainene va fi prelungit, a anunțat sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.
Potrivit unui responsabil ucrainean, acordul va fi prelubgit încă 120 de zile. „În urma discuţiilor cu cele două părţi, am asigurat prelungirea acordului care urma să ia sfârşit pe 19 martie”, a spus Erdogan în discursul susţinut la Canakkale.
Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a precizat pe Twitter că acordul a fost extins pentru 120 de zile, notează Agerpres. Ankara a afirmat anterior că speră o extindere cu 120 de zile a acordului, Rusia insistând în schimb pentru 60 de zile.
Acordul asupra „Iniţiativei privind cerealele de la Marea Neagră” semnat în iulie 2022 pentru 120 de zile între Naţiunile Unite, Ucraina, Rusia şi Turcia, a vizat limitarea unei grave crize alimentare globale cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.
El a fost reînnoit în noiembrie pentru 120 de zile şi a permis până în prezent exportul a circa 24 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene, potrivit ONU.
Rusia a semnalat că este nemulțumită de unele aspecte ale acordului, deoarece, în opinia sa, acesta a fost pus în aplicare în mod incorect din cauza sancțiunilor asupra exporturilor agricole rusești, anunță The Guardian. Moscova a suspendat pentru scurt timp acordul în octombrie.