Florin Salam a fost pus sub acuzare pentru înșelăciune, după ce ar fi luat 5.500 de euro de la un bărbat pentru a-i cânta la nuntă, dar apoi nu s-a mai dus. El a fost audiat joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și la sediul IPJ Dâmbovița. Manelistul a acuzat că totul e o înscenare și, pentru că a fost luat cu mandat încă de dimineață, s-a plâns că nu a fost lăsat să doarmă.
„Îmi pare rău că m-am trezit din somn de dimineață, că nu mi-am făcut somnul”, s-a plâns Florin Salam într-un clip în online, pentru a fost luat de dimineață de jandarmi și dus în fața procurorilor din Târgoviște.
Trei ore a stat la audieri. Și cei care l-au denunțat au venit, fiind însoțiți de un avocat. Cum nu au semnat un contract când i-au dat banii manelistului, ei nu puteau să recupereze suma în instanță, așa că au depus plângere la poliție pentru înșelăciune.
„Care aveți nevoie de serviciile mele, vorbiți cu mine personal, ca eu să-mi asum în fața voastră ce înseamnă dorințele voastre contractual. Nu există altfel de discuție de acum încolo decât cu contract! Gata, în sfârșit lucrăm ca profesioniștii, ca să nu mai existe situații de-astea. De pierdut tot voi pierdeți, vă asigur eu! Și de acum încolo am să-i dau în judecată pe ăștia care nu aveți dovezi, care nu aveți probe”, a mai spus manelistul.
El a fost săltat de jandarmi pentru că nu s-a prezentat de la început la audieri. În apărarea sa, Florin Salam a afirmat că a fost citat la adresa greșită.
Cântărețul a mai precizat că nu-și mai amintește dacă a cântat sau nu la nunta respectivă, deoarece aceasta a avut loc în 2019.
De asemenea, în fața reporterilor a spus că a trecut printr-o perioadă de recuperare și de aceea n-a cântat o vreme: „Un fotbalist poate să intre pe teren cu piciorul în ghips? Dați voi un răspuns… Cum poate să joace Gică Hagi un meci de fotbal în echipa lui când are piciorul în ghips?”.
Reporter: Dar i-ați anunțat?
Florin Salam: Din 2019! Și-au adus aminte acum oamenii…
@florinsalamfanpage1 #florinsalam #florinsalamfanpage1 #florinsalam_official #fanpage #regelefs #romania🇷🇴 #fanlove #fouryourpage #fypシ゚viral #capcut #fypシ゚ ♬ sunet original – FlorinSalamFanPage
„Am plecat la București să-l angajăm pe Florin Salam cu familia. După ce i-am achitat în trei tranșe suma de 5.500 de euro, am stabilit că pe data de 21 august 2021 să ne cânte două ore la nuntă. Când s-au dat banii am vorbit personal. După aceea, după ce nu a mai venit la eveniment, vă dați seama că am pierdut legătura definitiv”, a susținut bărbatul care a făcut reclamația, pentru Digi24.
El a povestit și cum și-a dat seama că a luat țeapă: „Încă de la orele 22-23 l-am așteptat, știam că vine undeva pe la 24, și de atunci mi-am dat seama că nu mai vine, când am vazut că și-au închis telefoanele”.
Amintim că, luna trecută, Florin Salam a fost audiat și la Secția 1 de Poliție din Capitală, după ce o tânără l-a reclamat că a lovit-o cu palmele în prima zi a anului, în camera unui hotel din centrul Bucureștiului.