Cum a slăbit Geta Sterp, sora lui Culiță Sterp, după sarcină: „Nu știu dacă funcționează la toată lumea”

Cum a slăbit Geta Sterp, sora lui Culiță Sterp, după sarcină: „Nu știu dacă funcționează la toată lumea”
Sursa foto: Geta Sterp/Facebook

Geta Sterp, sora lui Culiță Sterp, a dezvăluit cum a reușit să slăbească după cea de-a doua sarcină, scrie Cancan.

Cum a slăbit

Geta Sterpa a născut la finalul anului trecut. Ea a reușit să slăbească, în câteva luni.

„O sarcină aduce foarte multe schimbări, o naștere și atunci, ca să revii la corpul pe care l-ai avut înainte, poate să dureze foarte mult. Eu chiar dacă am revenit în kilograme, te transformă sarcina și nașterea, pentru că nu mai ai carnea pe tine atât de fermă, ca să zic așa pe românește, și atunci e nevoie de mers la sală, de mâncat mai sănătos, de odihnă, și vedeți că de multe ori cu cei mici chiar nu ai timp să îndeplinești niciuna din cele menționate anterior”, a mărturisit Geta Sterp.

„Eu încerc pe cât posibil să fac și sport, să mă mai și odihnesc. Uneori dimineața îl mai ia Sebi și mai dorm câte o oră, două, când nu dormim noaptea foarte bine. (…) Înainte să nasc, știu că mai vorbeam cu mama și îi spuneam că m-am îngrășat vreo 12-13 kilograme și zic: ‘Oare o să mai slăbesc după aia? Oare cum o să fie?’, și ea tot timpul îmi spunea: ‘Lasă că o să vezi tu de nu te faci ca schija!’, și avea dreptate”, a adăugat ea.

De asemenea, aceasta a menționat că și alăptatul a ajutat-o să scape de kilograme.

„Să știți că și alăptatul te ajută să slăbești. Nu știu dacă funcționează la toată lumea, pentru că na… corpul fiecăruia e diferit, dar în mare parte da, eu zic că și ăsta e un factor foarte important, care pe mine m-a ajutat”, a spus sora lui Culiță Sterp.