utoriățile au descoperit cauza accidentului care a dus la moartea sportivului austriac Felix Baumgartner, renumit parașutist și BASE jumper. Se pare că o problemă tehnică a avariat parapanta cu care zbura, iar aceasta s-a prăbușit.
Felix Baumgartner, devenit celebru pentru performanțele sale în sporturi extreme, a murit joi, într-un accident tragic, cu parapanta. Sportivul s-a prăbușit într-o piscină, în orașul Porto Sant’Elpidio, în Italia, unde își petrecea vacanța. Incidentul a avut în jurul orei locale 16:00, iar în urma căderii, austriacul a intrat în stop-cardiorespirator.
În momentul accidentului bazinul era plin de copii, care au fost martori la moartea lui Baumgartner. Serviciile de urgență italiene au intervenit rapid, pentru salvarea sportivului și au solicitat un elicopter care să-l transporte la spitalul Torete din Ancona. În ciuda eforturilor făcute de medici, Felix Baumgartner nu a putut fi salvat și a fost declarat decedat la fața locului.
„Comunitatea noastră este profund afectată de moartea tragică a lui Baumgartner. Era un sportiv de renume mondial, un simbol al curajului și pasiunii pentru zborul extrem. Plutea deasupra orașului nostru când moartea l-a răpit” a transmis Massimiliano Ciarpella, primarul localității Porto Sant’Elpidio
În prima fază, autoritățile italiene care au preluat ancheta au avansat mai multe scenarii privind producerea acestei tragedii. Inițial s-a crezut că sportivului, în vârstă de 56 de ani, i s-a făcut rău în aer și astfel a pierdut cotrolul aparatului de zbor. S-a spus că ar fi suferit un infarct, în aer, și a căzut pe marginea unei piscine.
Concluziile primei expertize tehnice, în ancheta deschisă de autoritățile italiene cu privire la moartea lui Felix Baumgartner, citate de presa italiană indică faptul că tragedia a avut drept cauză o problemă tehnică. Sportivul austriac nu ar fi murit din cauza problemelor medicale.
„În urma unei reconstituiri sumare, a reieșit că Baumgartner instalase o cameră video pe paramotor pentru a filma zborul din spate. Aceasta fusese fixată cu o frânghie, apoi o manevra cu ajutorul unui mini-pilot. Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat, poate din cauza unui blocaj sau poate din cauza unei manevre rapide, camera a ajuns în mijlocul elicei, provocând prăbușirea aripii și prăbușirea aeronavei.
Sportivul extrem austriac a încercat în acel moment să deschidă parașuta de urgență, dar zbura prea jos, iar dispozitivul nu s-a activat la timp. Aceasta este o reconstituire care va trebui confirmată de raportul consultantului tehnic desemnat de Parchetul din Fermo, care a deschis un dosar penal pentru omor din culpă”, a relatat publicația Il Resto del Carlino, citată de GSP.ro.
Aeastă variantă a fost confirmată, potrivit sursei citate, și de doi martori care au asistat la prăbușirea parapantei și care au fost audiate de carabinieri.
„Când l-am văzut căzând, nu era foarte departe de sol. Sunt un împătimit al zborului cu parapanta și, după părerea mea, nu a fost o problemă de sănătate care a făcut ca aparatul să piardă controlul. O astfel de prăbușre, cum am văzut-o eu, nu poate fi cauzată decât de o problemă tehnică”, a povestit unul dintre martorii care au asistat la accident.
Parchetul din Fermo a dispus și efectuarea unei autopsii pentru a stabili cauza definitivă a morții lui Felix Baumgartner. În urma examinării, medicii legiști ar fi concluzionat că moartea s-a datorat unui stop cardiac.
Conform jurnaliștilor de la Der Standard, din rezultatele autopsiei nu se poate spune cu exactitate dacă era deja mort în momentul când a ajuns pe sol. Specialiștii citați de publicația respectivă susțin că acest scenariu este aproape sigur.