Marina Voica a împlinit 89 de ani. De ce nu și-a dorit niciodată să aibă copii

Marina Voica a împlinit 89 de ani. De ce nu și-a dorit niciodată să aibă copii
Foto: Facebook

Marina Voica a împlinit astăzi, 3 septembrie, 89 de ani. Născută în URSS și ajunsă la Breaza, artista a fost căsătorită de două ori și nu și-a dorit copii.

Cuprins

  • Primul soț
  • Al doilea soț
  • De ce nu și-a dorit copii

Primul soț

Artista a urmat cursurile Facultății de Finanțe, la Moscova. Nu i-a plăcut, dar astfel și-a întâlnit primul soț cu care a venit în țară.

„Acolo, la facultate a pus ochii pe mine un coleg al meu, român şi nu i-a dezlipit până nu s-a însurat cu mine. Ne-am căsătorit fiind, încă, amândoi studenţi. Numele lui (Voica) îl port şi acum. După căsătorie şi după terminarea facultăţii, a plecat în România lăsându-mă să-mi termin facultatea”, a spus Marina Voica, conform Click.

Al doilea soț

După șase ani de căsnicie a divorțat de primul soț și s-a recăsătorit cu medicul cardiolog Viorel Teodorescu.

„Într-o zi, m-a sunat un doctor, Viorel Teodorescu. Mă văzuse la televizor și se îndrăgostise de mine. Ne-am întâlnit o dată, de două ori…Până la urmă, m-am îndrăgostit și eu de el. Târziu am aflat că nici măcar nu era doctor, era doar student. Pe mine însă deja nu mă mai interesa. Îl iubeam și era destul…Am divorțat de Voica, după șase ani de căsătorie“, a spus artista.

Cei doi au petrecut împreună 17 ani. Medicul cardiolog Viorel Teodorescu a murit de cancer, în 1981.

De ce nu și-a dorit copii

Artista nu s-a mai recăsătorit și nici nu și-a dorit copii.

„Cred că aş fi fost o mamă nebună fiindcă sunt şi exclusivistă. M-ar fi durut. N-aş fi trăit până atunci. Nu ştiu. Un copil este… nu ştiu, nu-mi dau seama. Dar aş fi fost o mamă care suferea. L-aş fi iubit prea tare şi dacă nu aş fi primit la fel, m-ar fi ucis asta”, a explicat ea.

Tags:
Ultima oră
20:10 - Rezervor de gaz, îngropat ilegal pe plajele din Năvodari. Buzoianu: „O iresponsabilitate uriașă care a reprezentat un risc pentru mii de români” (FOTO)
19:51 - Cum își pot recupera românii banii pe vacanțele în Egipt și care sunt riscurile reale de securitate
19:40 - Ciolacu îl avertizează pe Bolojan că o să ajungă „la groapa de gunoi a istoriei”: „Este inadmisibil ca Guvernul să ne ia banii!” (FOTO)
19:13 - Irinel Columbeanu nu mai locuiește singur la azil: „Se înstrăinase, nu prea ieșea. Acum e mai vioi”. Cine i-a devenit coleg de cameră
19:02 - Serviciile de informații din Olanda avertizează: Hackerii ruși au obținut acces la informații sensibile prin Signal și WhatsApp
18:37 - Moțiunea împotriva ministrului Dragoș Pîslaru a picat. „PNRR era în moarte clinică în 2025. Granturile de 13,57 miliarde de euro au fost salvate” (VIDEO)
18:24 - Dan Negru atacă fostul trust care l-a consacrat: „Și azi sunt într-o mediocritate de audiență și lipsă de credibilitate” /„Șefi nepricepuți la concurență”
18:02 - Ioana Țiriac, ironii la adresa celor care critică Dubaiul: „Comportament clasic de aproape rezident”
18:00 - Exercițiu major în Germania. Spitalele, pregătite pentru un război devastator. Este testată evacuarea răniților de pe flancul estic al NATO
17:43 - Ședință cu scântei: Dispută între Grindeanu și Bolojan pe tema repatrierii românilor din Orientul Mijlociu. Ce a cerut liderul PSD