Codul Rutier stabilește regulile în care autovehiculele trebuie să se deplaseze pe drumurile publice din România, în condiții de siguranță, pentru a evita accidentele rutiere. Încălcarea acestor reguli duce la sancționarea șoferilor, iar în anumite situații chiar la dosare penale.
Una dintre manevrele descrise în legislația rutieră este depășirea. Codul Rutier prevede situațiile în care un autovehicul poate fi depășit, de către un altul. În acest context, în disputele dintre șoferi, a apărut o controversă legată de posibilitatea depășirii unui vehicul lent pe partea dreaptă a drumului. Această manevră este interzisă, depășirea în trafic trebuind să se facă obligatoriu pe partea stângă.
Există șoferi care susțin că pe drumurile publice cu cel puțin două benzi pe sens, depășirea unui vehicul lent se poate face pe partea dreaptă. Aceștia își justifică punctul de vedere spunând că nu avem, practic, de-a face cu o depășire, ci cu o devansare.
Alții, pe de altă parte, spun că orice trecere în fața unui vehicul mai lent este depășire, iar conform Codului rutier depășirea nu se poate face decât prin stânga.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere, respectiv extinderea șoselelor, a implicat și introducerea unor indicatoare și marcaje rutiere noi pentru a face circulația mai fluentă și mai sigură. De asemenea, au apărut și completări la Codul Rutier pentru a analiza situațiile nou apărute.
Pe drumurile publice care au cel puțin două benzi de circulație pe sensul de mers, depășirea altor vehicule mai lente se realizează mai ușor. Chiar și așa, Codul Rutier prevede o serie de reguli care trebuie respectate de șoferii aflați în trafic.
Legea prevede foarte clar că depășirea unui vehicul, pe o șosea, se poate face numai prin partea stângă, indiferent dacă drumul are una sau mai multe benzi de circulație pe sens.
„Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenţia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreaptă”, prevede Art. 45 (5) din OUG 195/2002, Codul Rutier.
Pe de altă parte Codul Rutier stabilește ce se întâmplă, atunci când un vehicul circulă pe prima bandă, iar un altul, mai lent, se deplasează pe cea de-a doua bandă. Dacă este să se respecte regulile privind depășirea, vehiculul mai rapid trebuie să se încadreze pe banda a doua, în spatele celui mai lent.A Apoi, respectând regulile prevăzute de lege, șoferul ar trebui să efectueze depășirea prin stânga și să revină pe prima bandă.
O astfel de manevră ar fi mult prea complicată și chiar ar implica o creștere a riscurilor de accidente în trafic. Codul Rutier prevede, însă ce se întâmplă dacă șoferul se află într-o asemenea situație.
„Nu constituie depășire […] situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație”, se arată în Art. 45, alin. (4) din Codul Rutier.
Cu alte cuvinte, așa cum prevede Codul Rutier, cînd vehiculele se deplasează pe benzi de circulație separate, pe același sens, depășirea se poate face și pe parta dreaptă. Doar că într-un astfel de caz, manevra nu se numește depășire. Practic, vehiculul care circulă cu o viteză mai mare trece pe lângă cel mai lent, aflat pe o bandă paralelă.
O astfel de manevră este permisă doar dacă vehiculele circulă în paralel, pe benzi separate. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când mașinile circulă unul în spatele celuilalt pe banda a doua. Într-o astfel de situație, depășirea pe banda din dreapta, pentru a trece de șoferul mai lent este interzisă. Cei care recurg la o astfel de manevră riscă să fie sancționați.
Într-o astfel de situație este permisă doar depășirea vehiculului mai lent pe partea stângă.
„Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial”, se precizează în Art. 45, alin. (1) din legea 195/2002.
Codul Rutier stabilește ce trebuie să facă un șofer atunci când dorește să se angajeze într-o depășire pentru a evita un accident de circulație. Legea impune respectarea unor reguli clare menite să permită ca manevra să se facă în condiții de siguranță. Acesta sunt:
Legislația rutieră prevede o serie de sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile din Codul Rutier atunci când se angajează într-o depășire.
Depășirea neregulamentară se sancționează cu 6-8 puncte de amendă și reținerea pentru 60 de zile a permisului de conduere. Practic, amenzile pot depăși 1.600 de lei.