Cezar Ouatu și Raluca Jurca și-au spus „adio” după cinci ani de relație. Ce a declarat artistul despre despărțire

Cezar Ouatu și Raluca Jurca și-au spus „adio” după cinci ani de relație. Ce a declarat artistul despre despărțire
Foto: Cezar Ouatu / Facebook

Cezar Ouatu și Raluca Jurca au trăit o poveste de dragoste discretă și tot așa s-au și separat, departe de ochii curioși ai oamenilor. Speculații privind separarea lor au apărut încă de acum două luni, atunci când oamenii au observat că își șterseseră postările împreună și niciunul nu îl mai urmărea pe celălalt pe rețelele de socializare.

Ce au spus Raluca și Cezar despre despărțire

Întrebată despre separarea de logodnicul său, Cezar Ouatu, Raluca Jurcă și-a exprimat dorința de a nu discuta pe marginea acestui subiect.

Cezar Ouatu a confirmat zvonuri, scurt și la obiect. Artistul a mărturisit că ruptura s-a produs în urmă cu nouă luni, dar a refuzat să comenteze pe marginea motivului care a dus la această separare. În schimb, acesta a dat de înțeles că despărțirea s-a produs în condiții ok, amicale.

„Din respect pentru viața privată a fiecăruia, confirm că de 9 luni am ales să mergem pe drumuri separate!” a declarat Cezar Ouatu pentru Spynews.

Întrebat cum se simte el în prezent, la câteva luni de la despărțire, artistul a spus: „Eu sunt bine, fericit!”.

Și surse apropiate de fostul cuplu au confirmat separarea, dar și faptul că aceasta s-a produs în urmă cu luni bune.

Ce spunea Cezar Ouatu despre despărțire, în urmă cu câteva luni

În urmă cu mai bine de două luni, atunci când au început să circule zvonuri despre o posibilă separare între Cezar Ouatu și Raluca Jurca, artistul a subliniat cât de important este pentru ambii foști parteneri să-și țină viața privată departe de lumina reflectoare. De asemenea, el a acuzat oamenii că se grăbesc să tragă concluzii, când, de fapt, în cuplul lor, lucrurile funcționează normal.

„Vă spun doar că vă grăbiți să trageți concluzii și nu e cazul. Este viața noastră privată și rămâne așa. Înțelegeți voi ce vreți, din moment ce v-am spus că vă grăbiți. Nu trece nimeni prin nimic”, spunea Cezar Ouată, în urmă cu aproximativ două luni.

Când și unde a avut loc cererea în căsătorie

Cezar Ouatu și Raluca Jurcă, o cunoscută make-up artistă, au format un cuplu timp de cinci ani. în urmă cu un an, bărbatul a decis că este momentul ca relația lor să treacă la nivelul următor, astfel că și-a cerut în căsătorie partenera.

În urmă cu ceva luni, cântărețul povestea cum și unde a avut loc marele gest. Se pare că cuplul se afla într-o vacanță, în Laguna Albastră, atunci când Cezar și-a luat inima în dinți și și-a întrebat partenera dacă vrea să-i fie soție.

„Ce a fost de văzut, s-a văzut! E un pas pe care l-am făcut, nimeni nu știa, a fost totul întâmplător, nu am avut niciun complice, nu a fost nimic regizat. Am oferit inelul într-un loc superb și am vrut să încununez cumva o relație superbă care durează de 5 ani de zile”, a povestit Cezar Ouatu, pentru Click!.

Cererea în căsătorie s-a petrecut la sfârșitul anului trecut.

Cu ce a comparat Cezar Ouatu momentul cererii în căsătorie

Momentul cererii în căsătorie a fost unul extrem de emoționant, atât pentru Raluca, cât și pentru Cezar. Deși cei doi formau un cuplu de cinci ani, iar logodna a venit ca o etapă naturală în evoluția relației lor, celebrul cântăreț de operă a fost de-a dreptul copleșit de sentimente.

Potrivit bărbatului, acesta nu a stat să se gândească cum va decurge cererea în căsătorie și a improvizat atunci când a venit momentul, dar tocmai această spontaneitate a făcut ca logodna lor să fie autentică. Cezar Ouatu mai mărturisește și că, în acele clipe intense, a simțit că face parte „dintr-un film de Oscar”.

„M-am emoționat foarte tare, totul a fost improvizat, părea parcă desprins dintr-un film de Oscar, a fost real, curat, m-am bucurat mult. Probabil că anul viitor vine și nunta”, a mai spus Cezar Ouatu.