Dan Alexa și Gabi Tamaș și-au negociat la sânge contractul cu Antena 1 pentru a participa la „Asia Express – Drumul Eroilor”. Ei trec prin dificilele probe în schimbul unor sume consistente. Pe lângă banii negociați, mai primesc și bonusuri, în funcție de cât de bine se descurcă pe traseu. „Drumul Eroilor” trece sezonul acesta prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, iar concurenții se luptă pentru marele premiu de 100.000 de euro.
Nouă echipe s-au aflat la start pe „Drumul Eroilor”, printre care și cea formată din Dan Alexa și Gabi Tamaș.
Dan Alexa a cerut Antenei 20.000 de euro pentru a participa la emisiune, iar Gabi Tamaș un onorariu aproape la fel de mare, spun sursele iamsport.ro.
De asemenea, ei mai sunt recompensați cu câte 2.500 de euro pe săptămâna de concurs, la care se adaugă câte 1.000 de euro per amuletă câștigată, acești bani împărțindu-se la ambii concurenți.
Dan Alexa chiar a refuzat de două ori oferta Antenei 1 de a participa la Asia Express, dar s-a lăsat până la urmă înduplecat pentru că a dorit să facă echipă cu Gabi Tamaș.
„Am refuzat de două ori oferta pentru acest sezon. Apoi am acceptat în primul rând datorită partenerului, Gabi Tamaș, pentru că eu nu aș fi mers cu altcineva. Îl știam foarte bine. Apoi copiii mei, pentru că n-au crezut nicio secundă că pot să fac față la ”Asia Express”.
Eu neștiind ce înseamnă ”Asia Express”, nu mă uitasem niciodată. Chiar fiica mea a început să râdă: «Tată, n-ai ce să cauți acolo, că te faci de râs»! Și ăla a fost un moment în care am zis: ”Bă, ia să văd dacă pot să mă descurc”! Și așa am acceptat”, a susținut Dan Alexa, pentru Libertatea.
Spre comparație, Catinca Roman și fiica sa, Calina Dumitrescu, au încasat 2.000 de euro per etapă. Ele au fost deja eliminate din competiție. Cele două au refuzat să facă o probă și au ajuns ultimele la cursa pentru ultima șansă, unde medalia a fost roșie.
Dan Alexa și Gabi Tamaș au marcat și o premieră în cadrul celebrei emisiuni-concurs. Ei au reușit să ajungă la punctul de întâlnire cu Irina Fodor chiar înaintea ei, după ce au fost luați la autostop de o mașină a poliției.
Nu mică le-a fost mirarea când au ajuns la destinație și au văzut că nu-i nimeni acolo. Irina încă se afla pe drum, prinsă în traficul filipinez.
Ideea i-a aparținut lui Gabi Tamaș, care i-a convins pe polițiști să-i ajute.
„Gabi are un mare defect! În momentul în care îl ia demența… Eu îmi doresc din tot sufletul meu să nu ne aresteze ăia pe-acolo. E risc mare cu Gabi! Voi nu vă imaginați!”, a spus Dan Alexa, la Asia Express, într-unul dintre testimoniale.
Pe „Drumul Eroilor” au pornit următoarele cupluri: Mara Bănică – Serghei Mizil, Raluca Bădulescu – Florin Statin, Anda Adam – Joseph, Catinca Roman – Călina. Ștefan Floroaica – Alexandru Ion, Alina Pușcău – Cristina (prietena ei), Gabriel Tamaș – Dan Alexa, Emil Rengle – Alejandro (iubitul lui), respectiv Karmen și Olga Barcari. Catinca și Călina au fost deja eliminate.