Irina și Răzvan Fodor au împlinit luna aceasta 17 ani de când sunt împreună și 15 ani de la cununia religioasă. Prezentatoarea TV a vorbit despre începuturile acestora, dar și planuri de viitor.
„Anul ăsta am făcut 15 ani de la cununia religioasă, 17 de relație, ani care au trecut foarte repede. Adică eu îmi dau seama că în relația cu Fodor lucrurile nu s-au schimbat de fapt. Mi se pare că prima întâlnire cu el a fost ieri, că prima noastră vacanță împreună a fost ieri. Nici nu înțeleg când s-au întâmplat atâtea lucruri. Când ne-a crescut copilul și a făcut 14 ani!”, a mărturisit Irina Fodor, conform Cancan.
„Am trecut prin toate fricile din lume. Era un contrast totuși. Îmi era teamă că nu mă descurc, dar nici nu voiam să las pe altcineva să mă ajute, mi se părea că tot eu știu mai bine. Am trecut prin tot felul de valuri de astea, prin ups and downs, cum spun americanii, prin teama că, nu știu, cum o să fie prima zi de grădiniță, cum o să fie prima zi de școală, cum o să fie prima zi în care merge singură cu metroul, cum o să fie… Toate primele dăți mi-au creat niște emoții foarte puternice”, a mărturisit ea.
Cu toate acestea, a avut întotdeauna sprijinul soțului. Acesta și-a luat în serios rolul de tată.
„Răzvan a fost de la început foarte implicat. E foarte implicat când vine vorba de deciziile pe care le luăm împreună. S-a descurcat mult mai bine dintr-un punct încolo cu Diana, și anume dintr-un punct în care ea a crescut un pic mai mult. Unii bărbați se descurcă și cu bebeluși, ca să spun așa, unii funcționează mai bine cu copii mai mărișori, mai de când merg în picioare. Probabil și el la început era aproape la fel de speriat ca și mine”, a mai spus Irina.
„Mă ajuta în sensul că făceam cu schimbul nopțile, sau o supraveghea pe cea mică atunci când dormea. Dar pentru că și eu eram aricită și nu voiam să las pe nimeni să se apropie de bebeluș, nici el nu știa exact cum să facă. Adică era așa un carusel, o căutare continuă de care ne este locul acum, cum trebuie să ne raportăm la acest bebeluș din fața noastră. Iar până la urmă am reușit, slavă Domnului! Se pare că a ieșit așa cum trebuie”, a adăugat.
Cei doi și-au dorit la un moment dat un al doilea copil, însă acum este prea târziu, mărturisește prezentatoarea TV.
„La un moment dat da, doar că atunci eram într-un tranzit și cu joburile și cu casa. Am zis: hai să mai așteptăm un pic până ne facem și noi casă. Eram cu cea mică în apartamentul cu două camere. Acolo, evident că poți să mai faci un copil, dar așa ni se părea nouă, că nu o să avem loc și pentru al doilea copil, să aibă și ea camera ei. Și uite cum am tras de timp…”, a spus Irina.
„După aceea au apărut la mine foarte multe proiecte și am fost tot timpul prinsă în filmări, la foc continuu. Și acum Diana are 14 ani. Mi se pare o diferență foarte mare, deși eu am trăit-o cu sora mea care e mai mică cu 11 ani. Dar, da, nu știu, cred că a cam trecut trenul”, a adăugat.
„Dacă se întâmplă, se întâmplă că Doamne Doamne a vrut așa. Altfel nu ne-am propus asta pentru că mi se pare că ar fi diferență foarte mare. Nu știu dacă o țin nervii pe Diana la vârsta asta să aibă un frățior sau o surioară bebeluș”, a mai spus aceasta.