Când va fi prima temperatură negativă în Capitală? Iată ce spun meteorologii

Când va fi prima temperatură negativă în Capitală? Iată ce spun meteorologii
Sursa Foto: freepik.com

Noiembrie se apropie cu pași grăbiți, cu zile ploioase și nori. Între timp, temperaturile acestei luni încep să se apropie de normalul perioadei. Meteorologii au dezvăluit și când va fi prima temperatură negativă din Capitală. Iată când sunt anunțați primii fulgi de zăpadă în București!

Cum va fi vremea în luna noiembrie

Vremea din octombrie începe să se apropie de normalul perioadei. Temperaturile urmează să scadă ușor cu câteva grade, pe măsură ce înaintăm către luna noiembrie. Așadar, pregătiți-vă cu hainele de toamnă și umbrelele.

De asemenea, despre luna noiembrie, meteorologii Accuweather spun că va aduce ploi, și nori, dar vor fi și zile în care soarele își va face simțită prezența.

Astfel, noiembrie va mai da puțin din gustul zilelor senine. Maxima lunii noiembrie va fi de 16 grade Celsius. Această temperatură va fi la începutul lunii, conform meteorologilor.

Pe de altă parte, minima acestei luni va ajunge la 1 grad Celsius, făcând ca toamna să se simtă tot mai mult.

Noiembrie vine cu mai multe ploi. În zilele de 4,5 și 14 noiembrie, acestea vor fi pe tot parcursul zilei. Temperaturile în aceste zile se vor situa între 14 și 16 grade C maxime, iar cele minime vor fi de 7 grade Celsius.

Prima temperatură negativă din Capitală

Începutul lunii decembrie vine cu temperaturi mici, de până în 10 grade C. Iarna își va face simțită prezența și va pregăti oamenii de sărbători.

Pe timpul zilei, putem să vorbim despre 8 grade C. Tot la începutul lunii se anunță și prima temperatură negativă în București, potrivit meteorologilor Accuweather.

Este vorba despre noaptea dintre 4 și 5 decembrie 2025. Atunci, minimele coboară până la -2 grade Celsius. Vom vedea prima imagine de iarnă.

Ziua de 5 decembrie va fi marcată de zăpadă. Va ninge pe tot parcursul zilei. Temperaturile din data de 5 decembrie se vor încadra între 5 și -4 grade C. Pe timpul nopților, temperaturile negative vor continua.