Jaful de la Muzeul Luvru s-a soldat cu un prejudiciu estimat la mai multe zeci de milioane de euro, conform procurorilor francezi. Estimarea are în vedere doar valoarea economică a bijuteriilor furate.
Procurorul general din Paris, Laure Beccuau, a declarat că prejudiciul produs după jaful de la Muzeul Luvru ajunge la 88 de milioane de euro. Estimarea a fost făcută de curatoarea muzeului, după spectaculosul furt de bijuterii, comis duminică. Este avută în vedere doar la valoarea economică a obiectelor sustrase, după cum informează AFP.
„Prejudiciul a fost estimat de curatoarea de la Luvru la 88 de milioane de euro”, a declarat procuroarea franceză.
Potrivit spuselor sale, suma „nu are nimic în comun sau comparabil cu prejudiciul istoric”. Laure Beccuau a precizat că hoții nu vor reuși să obțină această sumă „dacă vor avea ideea foarte proastă de a topi acele bijuterii”.
„Probabil putem spera că ei se vor gândi la asta şi că nu vor distruge aceste bijuterii fără motiv”, a mai spus procuroarea.
Magistratul francez a declarat că aşteaptă să afle dacă, „potrivit jargonului poliţienesc”, amprentele descoperite se vor potrivi cu cele ale unor infractori cunoscuți. Ea a dezvăluit că acestea sunt în curs de a fi analizate. Laure Beccuau a confirmat că în jaful de la Luvru au fost implicate patru persoane. Ea nu a exclus posibilitatea ca în spatele celor patru să se fi aflat o întreagă echipă care i-a ajutat.
Întrebată despre existenţa unor eventuale complicităţi interne în muzeu, doamna Beccuau a spus că nu poate să răspundă. Ea a precizat că ancheta este abia la început.
Magistratul a mai arătat că platforma de lucru aeriană utilizată de infractori a fost închiriată sub pretextul unei mutări.
„Când unul dintre angajaţii companiei a ajuns la locul mutării, a fost confruntat de doi bărbaţi care l-au ameninţat, dar care nu au folosit nicio violenţă împotriva sa”, a adăugat Laure Beccuau.
Cambriolage au Louvre : „Le préjudice a été estimé par la conservatrice du Louvre à la somme de 88 millions d’euros”
Laure Beccuau, procureure de Paris, au micro d’Anne-Sophie Lapix #RTLSoir pic.twitter.com/3KB1oJ9vn7
— RTL France (@RTLFrance) October 21, 2025
Laure Beccuau a spus că au fost mobilizați ca să lucreze la acest furt în jur de o sută de anchetatori. În plus, jaful de la Luvru este anchetat de magistrații Jurisdicţiei Specializate Interregionale (Jirs) din cadrul Parchetului din Paris.
Situat în centrul Parisului, Muzeul Luvru a fost jefuit duminică de persoane necunoscut. Autorităţile franceze îi caută pe cei patru infractori care au furat opt „bijuterii din Coroana Franţei”.
Jaful de la Luvru a ridicat semne de întrebare cu privire la securitatea celui mai faimos muzeu din lume. Imaginile furtului au fost difuzate în toată lumea.