Alina Pușcău a dezvăluit câți bani a primit ca să pozeze pentru Playboy America. A fost prima și singura româncă pe coperta ediției din Statele Unite a revistei.
Supermodelul român a încasat aproximativ 500.000 de dolari pentru apariția în Playboy America.
„Mi-am luat jumătate de milion de dolari. Am fost prima și ultima româncă de pe revista Playboy. Am fost în America, pe coperta Playboy.
Fostul meu a făcut pozele. Lucram împreună și lucram foarte bine împreună, pentru că aveam succes tot timpul. El venea cu o idee, eu cu o idee și uite așa. Și tot timpul îmi apăreau oportunități de genul acesta în care mă implicam, dar nu știam ce se întâmplă, chiar dacă nu aveam talent”, a spus Alina Pușcău, potrivit Libertatea.
Vedeta a colaborat și cu personalități marcante din industria filmului, inclusiv cu regizori de renume precum Brett Ratner.
„Brett mi-a dat diamante, «Ia-le, ia-le!», dar nu putea să-mi spună cuvinte de dragoste. Mi-a dat, spre sfârșitul relației, un caiet cu scrisorile de dragoste ale soldaților de pe front de la 1900 și ceva. «Mă, spune-mi tu ceva, ce-mi dai astea?!»”, a mai spus Alina Pușcău.