Vremea, 21 martie aduce un cer în general închis, deși temperaturile vor crește ușor în cea mai mare parte a teritoriului. Precipitațiile vot fi în a doua parte a zilei, sub formă de ploi slabe în zonele de est și sud, în timp ce la munte sunt așteptate lapovița și ninsoarea.
În Dobrogea, Moldova și estul Munteniei va ploua izolat spre seară, iar noaptea ploile se vor extinde local în regiunile sudice și estice. La munte, în special în Carpații Orientali și Meridionali, vor predomina ninsorile și lapovița, iar cantitățile de apă pot depăși 10 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în jumătatea de est a țării, cu rafale de până la 65 km/h în Muntenia și Moldova, și chiar 80 km/h în Carpații de Curbură. Temperaturile maxime se vor situa între 9 și 14 grade, în timp ce minimele vor coborî până la -1 grad. În Transilvania și zonele deluroase va apărea brumei, potrivit Meteo.
În Capitală, cerul va rămâne predominant noros pe parcursul zilei, iar spre dimineață sunt așteptate ploi slabe. Vântul va sufla moderat, însă va prezenta intensificări pe timpul zilei, când rafalele pot atinge viteze de 50…60 km/h. Temperatura maximă va urca până la valoarea de 14 grade, iar noaptea minima se va situa între 4 și 6 grade.