ANAF pregătește o reformă amplă a controalelor fiscale. Cum se vor schimba verificările pentru contribuabili

ANAF pregătește o reformă amplă a controalelor fiscale. Cum se vor schimba verificările pentru contribuabili
Sursa Foto: Facebook - Agenția Națională de Administrare Fiscală

ANAF anunță o reformă amplă a modului în care sunt declanșate controalele fiscale, pe fondul unor probleme structurale recunoscute chiar de conducerea instituției. Autoritățile promit reguli unitare, analiză de risc centralizată și o relație mai predictibilă cu contribuabilii.

De ce spune ANAF că actualul sistem de control nu mai funcționează

Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, a explicat că, în prezent, fiecare administrație fiscală locală aplică propriile criterii atunci când decide inițierea unui control. Această lipsă de coerență a dus la diferențe majore între județe și la situații considerate abuzive de către contribuabili.

„ANAF trebuie să se reorganizeze și să ajungă să facă un plan de control la nivel național”, a declarat șeful Fiscului, recunoscând că descentralizarea analizelor de risc a creat vulnerabilități. Oficialul a arătat că instituția ajunge uneori să afle din presă despre controale discutabile.

„Pentru mine a fost o reală surprindere să văd că fiecare județ în parte, județ, sector, are propria analiză de risc”, a spus Adrian Nicușor Nica. El a subliniat că, mult timp, „fiecare județ își făcea propria analiză de risc, de multe ori, doar de ei știută”.

Cum va fi centralizată analiza de risc și planul de control

Pentru eliminarea acestor discrepanțe, ANAF vrea ca analiza de risc să fie realizată exclusiv la nivel central, de Direcția Generală de Management al Riscului. Controalele ar urma să fie stabilite pe baza unui plan unic, valabil la nivel național.

„Ne-am propus ca din anul acesta analiza de risc să fie doar centralizată, doar făcută la nivelul DGNR și să avem planul de control la nivel național”, a explicat Nica. Potrivit acestuia, instituția va putea justifica clar includerea anumitor domenii în verificări.

Ce promite ANAF contribuabililor onești și transparenți

Reforma include și o schimbare de abordare față de firmele care respectă legislația fiscală și încearcă să își desfășoare activitatea transparent. Conducerea ANAF susține că verificările vor deveni mai clare și mai previzibile pentru acest tip de contribuabili.

„ANAF trebuie să se comporte diferit cu contribuabilul onest care vine, își angajează un consultant și vrea ca tot ceea ce face să fie transparent și predictibil”, a afirmat președintele instituției. El a precizat că sunt deja în lucru metodologii de control pentru diverse domenii.

Aceste metodologii vor fi discutate cu ministerele de resort și cu specialiștii din consultanța fiscală, apoi publicate pe site-ul instituției. Scopul este ca firmele să știe dinainte exact ce aspecte pot fi verificate în timpul unui control.

În același timp, Adrian Nica a atras atenția asupra unor practici problematice din contabilitate și consultanță, unde „sunt contabili experți care țin contabilitatea la 1.400 de firme la aceeași adresă, toate în fraudă”. Oficialul a menționat și confuziile legate de firmele inactive, subliniind că „inactivitatea este o penalitate”.

Cum vrea ANAF să reducă durata și costurile controalelor

Șeful Fiscului a vorbit și despre controalele care se întind pe luni întregi, generând costuri mari pentru firmele verificate. „Este la mine în control de 5 luni, nu știu pe ce se uită, nu știu ce face”, a relatat acesta, potrivit Capital.

Pentru a limita astfel de situații, ANAF va introduce indicatori de performanță care să măsoare eficiența controalelor și costurile generate. De asemenea, sunt pregătite sesiuni de instruire în care contribuabilii și consultanții vor putea semnala abuzuri sau deficiențe ale inspectorilor.

Ultima oră
23:58 - Andreea Bănică, despre influencerițe: Au niște aere și se cred Dumnezeu. Să fii vedetă înseamnă să ai o meserie în spate. Ele cu ce se ocupă?
23:38 - Schimbare după 200 de ani: Tinerii din Generația Z, primii care nu sunt mai inteligenți decât părinții lor. Ce spun ei și cum explică profesorii
23:02 - Irina Columbeanu studiază la Facultatea de Medicină din New York. Cum arată o zi din viața ei: „La 8:00 am avut chimie…” (VIDEO)
22:33 - Constantin Toma (PSD) îi critică pe liderii PSD și-l apără pe Bolojan: „Partidul meu face un joc foarte periculos”
21:56 - Băsescu, despre Consiliul de Pace al lui Trump și atitudinea lui Nicușor Dan: „Dacă tot președintelui Trump îi plac negocierile, eu aș spune…” (VIDEO)
21:24 - Rogobete anunță că personalul medical va fi plătit în funcție de performanță: „Lucrăm în Ministerul Sănătății. E o reformă greoaie”. Când va intra în vigoare (VIDEO)
20:51 - Rogobete explică noile reguli privind plata concediilor medicale: Aproape 10% din bugetul Sănătății luam de la gura bolnavului și dădeam în concediile inventate ale unora. Nu mai puteam continua așa (VIDEO)
20:19 - Larisa Udilă, umilită de o angajată de la Evidența Persoanelor Sector 1: „A râs de numele fetiței mele. Am plecat plângând”
19:52 - Condamnarea primită de o româncă în Italia, după ce a desfigurat un bărbat
19:25 - Impresiile unui american mutat în România: „Prietenii m-au întrebat dacă am electricitate” (VIDEO)