Microsoft își reduce operațiunile din Rusia din cauza războiului din Ucraina

Microsoft își reduce operațiunile din Rusia din cauza războiului din Ucraina
Sediu Microsoft, sursă foto: Pixabay

Microsoft Corp a anunțat miercuri că își va reduce substantial activitățile din Rusia, alăturându-se astfel unui lung șir de companii care își reduc expunerea sau se retrag din această țară ca urmare a războiului din Ucraina.

Peste 400 de angajați vor fi afectați

Cu toate acestea, compania a declarat că își va îndeplini obligațiile contractuale existente pe care le are cu clienții ruși, în timp ce suspendarea vânzărilor noi, anunțată la începutul lunii martie, rămâne în vigoare.

„Ca urmare a modificărilor perspectivelor economice și a impactului asupra activității noastre din Rusia, am luat decizia de a ne reduce semnificativ operațiunile din Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al Microsoft. Bloomberg News a precizat că peste 400 de angajați vor fi afectați de această decizie.

Luna trecută, Mikhailo Fedorov, Ministrul Transformării Digitale din Ucraina a transmis că Guvernul de la Kiev va coopera cu Microsoft în documentarea crimelor de război ale Rusiei. „Guvernul nostru va coopera cu Microsoft în documentarea crimelor de război ale Rusiei”, a scris Fedorov pe contul său de Telegram.

În fotografie: Mihail Fedorov (31 de ani), vicepremier și ministrul pentru Transformare Digitală în guvernul ucrainean. Sursa Foto: Hepta – Zuma Press / Ovsyannikova Yulia

Mai multe companii importante, printre care Apple Inc, Nike și Dell Technologies, au întrerupt legăturile cu Rusia.

Urmăriți B1TV.ro și pe