Hotelierii bulgari vin cu oferte atractive pentru perioada următoare, gândite special pentru turiștii români. În Albena și Nisipurile de Aur, reducerile last minute ajung până la 40%. Meniurile și programele de divertisment sunt adaptate preferințelor românilor.
Minivacanța de Paște este considerată un test important înainte de sezonul estival. Pentru vară, bulgarii vor să ridice nivelul serviciilor oferite. În acest sens, iau în calcul angajarea de personal din România, pentru mai mult confort și familiaritate.
Pachetele standard includ 3 nopți de cazare, cu toate mesele incluse și acces la spa, la un preț mediu de 400 de euro pentru o familie cu un copil sub 12 ani. Interesul este atât de mare încât hotelurile se umplu rapid.
„Hotelul respectiv de vineri va întâmpina 480 de români. Hotelul vecin peste 600. Și mai avem încă un hotel care de asemenea deschide doar de dragul sărbătorilor de Paște”, a declarat Ion Bondar, reprezentant lanț hotelier, pentru Observator News.
Și stațiunea Albena vine cu oferte atractive, reducerile last minute ajungând până la 15% pentru perioada Paștelui. Astfel, un sejur de 3 nopți costă aproximativ 420 de euro la hoteluri de 4 stele și 650 de euro la 5 stele pentru o familie. Pachetele sunt flexibile, iar turiștii pot opta chiar și pentru una sau două nopți. Atmosfera este gândită special pentru români, cu DJ român și bulgar, dar și orchestră românească pentru seri festive.
„De regulă, pachetele de Paște vin cu 3 nopți de cazare, dar se pot rezerva și o singură noapte sau două nopți. O să avem DJ român și DJ bulgar. De asemenea orchestră românească”, a explicat Florin Barbu, manager vânzări Albena.
Potrivit sursei menționate, interesul ridicat se vede și în structura turiștilor. „Am avut prețuri foarte bune și din cauza aceasta lumea a și cumpărat. Vom avea, la Albena, peste 90% români”, a declarat Dima Pușnava, specialist în turism.
Stațiunile bulgărești devin tot mai atractive pentru români nu doar prin prețuri, ci și prin adaptarea serviciilor. Turiștii găsesc în meniu preparate familiare, precum sarmale în foi de varză sau viță și zacuscă, dar și colțuri dedicate produselor tradiționale. În plus, experiența este completată de personal vorbitor de română, canale TV românești și materiale informative traduse, iar programele de animație includ muzică românească pentru toate vârstele.
„Vor fi români din București care vor întâmpina oaspeții noștri. Canale TV românești, informațiile printate pretutindeni în limba română. Ne-am gândit și la animația de seară pentru copilași și adulți să existe piese românești cunoscute”, a declarat Ion Bondar, market development România.
În contrast, destinațiile din țară pierd din popularitate, pe fondul reducerii voucherelor de vacanță la 800 de lei, iar gradul de ocupare în hotelurile deschise de Paște ajunge la aproximativ 70%, conform ANAT.