Prima reacție a polițistului care a lovit mortal o fetiță de 13 ani: „Am văzut-o pe capotă”

Prima reacție a polițistului care a lovit mortal o fetiță de 13 ani: „Am văzut-o pe capotă”
Foto: captură YouTube / Antena 3

Noi dezvăluiri șocante ies la iveală în cazul polițistului care a spulberat două fetițe care traversau o stradă din Sectorul 1. Întreaga scenă de coșmar a fost surprinsă de camerele de supraveghere. În imagini se vede cum, din nefericire, autospeciala le izbește violent pe cele două fetițe, una dintre ele fiind aruncată pe bordură, însă reușește să se ridice singură.

Care ar fi fost primele cuvinte ale martorilor

Potrivit martorilor, cuvinte ale polițistului ar fi fost că „pur şi simplu am văzut-o pe capotă”, potrivit Observator.  Tot martorii sunt cei care au dezvăluit că polițistul nu ar fi sunat la Ambulanță după accident, ci a preferat să își anunțe colegii. Oamenii care au văzut întreaga scenă mai spun că agentul ar fi mutat-o pe fetița moartă pe o parte, după ce a mișcat-o cu piciorul, ca să vadă dacă mai trăiește sau nu.

„Ca urmare a nerespectării limitei maxime de viteză admise în localitate, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice ce au cauzat decesul imediat. Facem precizarea că victima minoră în vârstă de 13 ani era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni. Avea în funcţiune semnalele luminoase, dar nu şi pe cele acustice şi nu se afla în misiune ”, a precizat, vineri, procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Noi informații despre polițistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani

Polițistul a obţinut permisul de conducere în România în 2012 şi l-a preschimbat în 2016 în Marea Britanie, fiind valabil pe bază de reciprocitate cu Uniunea Europeană, a informat Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la permisul de conducere deţinut de către poliţistul implicat în evenimentul rutier de ieri, facem următoarele precizări: bărbatul a obţinut permisul de conducere în anul 2012, în România; în anul 2016, bărbatul şi-a preschimbat permisul în Marea Britanie; având în vedere Convenţia de la Viena din 8 noiembrie 1968, permisul de conducere este valabil, pe bază de reciprocitate UE”, se explică în comunicatul Poliției Capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:09 - De ce propaganda rusă chiar poate să funcționeze în Mariupol. Marin Gherman: Mulți nu au văzut lumina zilei cu săptămânile. Au ieșit din subsoluri și au văzut un oraș distrus. Sunt rupți de civilizație (VIDEO)
23:58 - Biserica Ortodoxă a Ucrainei anunţă ruperea de Patriarhia Rusă
23:44 - Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz: „Am avut mai multe discuții telefonice cu Putin și voi continua să discut cu el”
23:23 - Marin Gherman: Trebuie să ieșim din iluzia că Rusia își respectă angajamentele. Rusia vrea să distrugă Ucraina, deci pacea nu e posibilă. Ucrainenii vor victoria și spun „dacă tot murim, să murim pentru ceva” (VIDEO)
23:13 - Succes românesc la Cannes: Regizorul Alexandru Belc, premiat pentru regia filmului „Metronom”, în secțiunea Un Certain Regard
22:35 - Suedia și Finlanda nu reușesc să convingă Turcia să accepte aderarea lor la NATO. Negocierile, în impas
22:24 - Dan Petrescu, episod neștiut cu Gică Popescu din anul în care naționala a ajuns în sferturile Campionatului Mondial: „Eram disperați să ne vadă gagicile!” (VIDEO)
22:18 - Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cere statelor UE să sprijine Ucraina cu bani
22:01 - Kievul își pierde răbdarea. Un oficial ucrainean susține că „orice se poate întâmpla” cu oleoductul prin care Ungaria primește petrol rusesc și că ungurilor ar trebui să li se vorbească „pe limba lor”
21:54 - Val de concedieri în Armata Rusă, în rândul militarilor care au refuzat să lupte în războiul din Ucraina