Accident tragic, provocat de ploile torențiale care a dus la moartea a 15 persoane. Este vorba despre pasagerii unui autobuz care a fost surprins de o alunecare de pământ.
Cel puțin 15 pasageri ai unui autobuz au murit după ce ploile torențiale din ultimele ore au provocat o alunecare de teren. Acest accident tragic s-a petrecut în statul Himachal Pradesh, în nordul Indiei, după cum au anunţat autoritățile locale, citate de AFP. Incidentul s-a produs în Bilaspur, la circa 100 de kilometri distanţă de Shimla, capitala acestui stat indian din regiunea Himalaya.
Potrivit informațiilor de la fața locului, în autovehicul se aflau 35 de persoane. Mai multe echipe de salvare au ajuns la fața locului pentru a da o mână de ajutor și pentru a-i recupera pe eventualii supraviețuitori. Lucrătorii serviciilor de salvare și localnicii au săpat sub munții de pământ și de roci în căutarea pasagerilor prinși în autobuz.
„Cincisprezece decese au fost confirmate până în prezent”, a declarat Guvernul local într-un comunicat de presă.
Bilaspur, Himachal Pradesh | At least 10 people were killed and several others injured after a private bus was hit by a landslide in the Balurghat area of Jhandhuta subdivision in Himachal Pradesh’s Bilaspur district. Excavation and rescue operations are continuing on a war… pic.twitter.com/1mlKWXCDkQ
— ANI (@ANI) October 7, 2025
În urma acestui accident tragic, echipele de salvatori au reușit să scoată de sub pământ, din autobuz, trei copii. Aceștia, au anunțat autoritățile locale, au fost internați în spitalele din zonă pentru investigații și îngrijiri medicale.
De alfel, viiturile şi alunecările de teren provocate de ploile torențiale au făcut deja zeci de victime în India în timpul actualului sezon musonic.
De regulă, ploile musonice durează în general din iunie până în septembrie. Acestea sunt vitale pentru economia agricolă a regiunii dar, pe de altă parte, provoacă evenimente precum acest accident tragic, soldat cu victime omenești și distrugeri.
Astfel de situații se petrec în statele himalayene, fragile din punct de vedere ecologic, unde experţii avertizează că numărul evenimentelor extreme a crescut în ultimii ani.
💔 Heartbreaking tragedy in Himachal Pradesh — at least 15 dead after a massive landslide hit Bilaspur,
burying a bus with around 30 passengers. Several still missing.
Prayers for the victims and families. 🙏 #HimachalPradesh #Bilaspur #Landslide #BusAccident pic.twitter.com/bdtTNC2UOx
— Manni (@ThadhaniManish_) October 7, 2025
Ploile torenţiale de săptămâna trecută au cauzat, de asemenea, alunecări de teren şi inundaţii în Darjeeling. Această zonă din nord-estul Indiei este cunoscută pentru plantațiile de ceai. Potivit informațiilor de la fața locului, viiturile și ploile torențiale au distrus cam 5% din plantațiile locale de ceai.
Inundaţiile au distrus numeroase şosele, iar peste 500 de case au fost avariate. În ape și-au pierdut viața cel puţin 36 de persoane în acea regiune.