În uultima oră, autoritățile ucrainene au transmis că peste 2.000 de civili au fost uciși până acum în actele de agresiune nejustificate ale Rusiei, transmite BBC.
De asemenea, zece salvatori au fost uciși, a spus Serviciul de Urgență.
Salvatorii au stins peste 400 de incendii care au izbucnit după bombardamentele rusești în toată țara și au dezamorsat 416 explozibili.
„În timpul celor șapte zile de război, Rusia a distrus sute de noduri de transport, clădiri rezidențiale, spitale și grădinițe”, se arată în comunicat.
Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) spune că peste 874.000 de persoane au fugit din Ucraina de la invazia Rusiei săptămâna trecută, până în prezent, iar cifra „crește exponențial”.
Agenția crede că numărul refugiaților care părăsesc țara după ce Vladimir Putin a ordonat ca trupele sale ruse să invadeze joia trecută, va depăși în curând un milion.
Purtătorul de cuvânt al UNHCR, Shabia Mantoo, a declarat miercuri că oamenii continuă să intre în țările vecine din vest ale Ucrainei. Peste 200.000 de persoane au fugit doar marți.
O rachetă de croazieră lansată de Rusia a lovit o clădire a consiliului local din orașul Harkov, a declarat adjunctul guvernatorului regiunii.
⚡️Russia’s cruise missile hits Kharkiv city council – Roman Semenukha, deputy head of Kharkiv Regional State Administration. This is Mr Semenukha’s photo pic.twitter.com/yxRrwhjSk2
— Myroslava Petsa (@myroslavapetsa) March 2, 2022
Orașul se află la 30 de mile de granița cu Rusia și a fost ținta unor bombardamente intense în ultimele două zile.
Au existat și rapoarte despre luptele de stradă în oraș după ce parașutiștii ruși au aterizat peste noapte.