Dezvăluiri din cartea „Tăcerile Letiziei”. Cum l-ar fi testat regina Letizia pe regele Felipe înainte de a începe aventura cu presupusul amant

Dezvăluiri din cartea „Tăcerile Letiziei”. Cum l-ar fi testat regina Letizia pe regele Felipe înainte de a începe aventura cu presupusul amant
Sursa foto: Hepta.ro / Bestimage / CASA de S.M. El Rey / BESTIMAGE

Dezvăluirile că regina Letizia l-a înșelat ani de-a rândul pe soțul ei, regele Felipe, a aruncat în aer Casa Regală a Spaniei.

Regele Felipe e distrus după ce a aflat toate acele lucruri despre soția sa. Dezvăluirile au fost publicate în cartea „Letizia’s Silence”, scrisă de jurnalistul Jaime Peñafiel, în vârstă de 91 de ani. În acea carte, jurnalistul a scris despre infidelitatea reginei Letizia. Ea ar fi avut o aventură cu fostul ei cumnat, Jaime del Burgo.

Cum l-ar fi testat regina Letizia pe regele Felipe pe vremea când erau la început

Peñafiel a mai povestit că Letizia, în vârstă de 51 de ani și regele Felipe, în vârstă de 56 de ani, au avut o relație tumultuoasă înainte ca aceasta să-i fie infidelă, iar Letizia i-a testat sentimentele soțului ei de nenumărate ori.

Peñafiel a scris în cartea sa că fix când au început să iasă împreună, la începutul anilor 2000,  Letizia i-a testat sentimentele lui Felipe prin călătoriile frecvente pe care le făcea, potrivit Daily Mail.

Autorul cărții a povestit cum regina Letizia a călătorit în Santo Domingo, în Republica Dominicană, în 2002, pentru a participa la summit-ul ibero-american, însă dorința de a fi prezentă la acel eveniment a fost justificată prin dorința de a-i testa intențiile regelui Felipe.

„A fost o strategie, pentru că acea absență a fost un adevărat chin pentru Felipe”

Câteva săptămâni mai târziu, ea ar fi călătorit și în Costa Rica, tot pentru a sta departe de partenerul ei și pentru a-i stârni interesul.

A fost o strategie, pentru că acea absență a fost un adevărat chin pentru Felipe, care era foarte îndrăgostit și care a perceput distanța ca fiind cel mai rău lucru care li se putea întâmpla. Atunci a înțeles afirmațiile poetului spaniol Loope de Vega, care spunea că începutul absenței este precum finalul vieții”, a mai scris Peñafiel în cartea sa.

După tot acest timp, Letizia a înțeles că Felipe este cu adevărat îndrăgostit și s-a întors la el. În 2004, s-au căsătorit, iar apoi au devenit părinți, având două fiice, prințesa Leonor, de 18 ani și prințesa Sofia, de 17 ani.

În carte, Peñafiel explică faptul că regele Felipe, în vârstă de 56 de ani, „știa că Letizia îl înșela” datorită rapoartelor pe care le primea de la gărzile ei de corp, care erau obligate să informeze despre locurile unde se afla regina.

„În acea zi, Letizia a fost însoțită de garda ei de corp, care, fără îndoială, ar fi transmis un raport Ministerului de Interne sau Palatului Zarzuela”, a scris jurnalistul, adăugând că regele a fost „devastat și distrus”.

Ce dezvăluiri mai apar în cartea „Tăcerile Letiziei”

În cartea „Tăcerile Letiziei” au fost dezvăluite inclusiv mesajele secrete ale reginei Letizia și călătoriile ei în New York alături de presupusul amant. Potrivit jurnalistului, regina Letizia a avut multiple escapade amoroase, inclusiv o vizită din 2011 la New York cu Jaime del Burgo, fostul ei cumnat, conform Libertatea.

„Gărzile de corp care o protejau pe Letizia oriunde și cu oricine mergea aveau obligația de a informa”, scrie Peñafiel. „De aceea, Felipe știa că Letizia îl înșela în timp real, deoarece acele gărzi de corp o însoțesc atât la evenimente oficiale, cât și în afara lor”.

Aceasta ar fi fost una dintre cele două călătorii pe care Letizia, acum în vârstă de 51 de ani, le-a făcut cu del Burgo, cu care a avut o relație înainte de a-l cunoaște pe Felipe în 2002.

Într-un zbor de la Madrid la New York în noiembrie 2012, artistul Cristobal Toral a observat-o pe regina Letizia călătorind cu un bărbat despre care se crede că ar fi del Burgo. Pe măsură ce Toral trecea pe lângă ea în drum spre baie, aceasta și-a ascuns discret fața.

„Faptul că și-a acoperit fața l-a făcut să se îndoiască de cine era, deși cu puțin timp înainte se întâlniseră la Ambasada Spaniei la ONU, unde discutaseră despre pictură”, scrie Peñafiel. „Intrigat, a decis să repete călătoria la baie. Când s-a întors din nou la locul său, ea nu numai că și-a acoperit fața, dar s-a întors spre fereastră”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`