Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat că dacă Rusia va ataca Ucraina, atunci o ripostă va exista, iar costul va fi foarte mare pentru Moscova. Acesta a mai precizat că Rusia devine o „putere a dezechilibrului”, căci desfășoară acțiuni de destabilizare în fostele republici sovietice. Marcon a mai spus că vineri va discuta cu Vladimir Putin, omologul său rus, căci „nu trebuie să abandonăm dialogul cu Rusia”.
Într-o conferință comună Olaf Scholz, cancelarul german, Emmanuel Macron a declarat că occidentalii sunt uniți în acestă criză, informează AFP. El a reluat apelul la dezescaladare a tensiunilor, dar a precizat că „pregătim în paralel reacţia comună şi riposta în caz de agresiune”.
Emmanuel Macron a punctat apoi că dacă Rusia va invada Ucraina, „riposta va fi acolo şi costul va fi foarte mare”.
„Constatăm că Rusia e pe cale să devină o putere a dezechilibrului”, a continuat Macron, invocând acțiunile destabilizatoare ale Moscovei în spațiul exsovietic.
Pe de altă parte, președintele francez a susținut că nu trebuie abandonată calea dialogului. Prin urmare, „voi avea o convorbire telefonică vineri dimineaţă cu preşedintele Putin pentru a face un bilanţ”.
Moscova a trimis peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina și cere de la NATO garanții de securitate, parte din ele fiind deja respinse de alianță ca fiind inacceptabile.
De exemplu, Rusia vrea ca NATO să nu se mai extindă și să revină la arhitectura de securitate de dinainte de 1997. Asta ar însemna ca alianța să-și retragă trupele din România și Bulgaria. Ambele cerințe au fost deja respinse de NATO.
„Dacă vreun grup de unități ruse, oricare ar fi ele, traversează frontiera Ucrainei, este o invazie. Va primi un răspuns economic sever și coordonat pe care l-am discutat în detaliu cu aliații noștri, cum de altfel l-am prezentat foarte clar și Președintelui Putin”, a declarat, recent, și președintele american Joe Biden.