Germania: O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată. 3.300 de persoane au fost evacuate (FOTO)

Germania: O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată. 3.300 de persoane au fost evacuate (FOTO)
Sursa Foto: merkur.de

O bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită miercuri pe un șantier din Dresda, landul german Saxonia, a fost dezamorsată joi, 6 octombrie.

Zona a fost izolată pe scară largă, 3.300 de oameni fiind evacuați, potrivit publicației Merkur.

O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată la Dresda

„După mai bine de două ore de muncă, expertul a decis să scoată detonatorul. Acesta a fost aruncat în aer”, a transmis purtătorul de cuvânt al poliției locale, Marko Laske.

Potrivit specialiștilor de la serviciul de eliminare a munițiilor explozive, bomba de producție americană avea 250 de kilograme.

Sursa Foto: merkur.de

Începând de miercuri, autoritățile au luat măsuri de protecție. Zona a fost restricționată, iar 3.300 de persoane au fost evacuate. 25 de rezidenți au petrecut câteva ore într-un adăpost de urgență.

Sursa Foto: merkur.de

Bombele, relicve din Al Doilea Război Mondial, sunt descoperite în mod regulat în timpul lucrărilor de construcție din Germania.

Urmăriți B1TV.ro și pe