Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni, vara fiind în mod tradiţional perioada de vârf a încasărilor provenind din industria turismului, de care ţara depinde economic, relatează France Presse.
Cu excepţia transportului în comun urban – metrou, tramvai, autobuz – a caselor de bătrâni şi spitalelor, purtarea măştii pentru protecţie împotriva COVID-19 nu mai este obligatorie în magazine, bănci sau servicii publice. În şcoli, elevii trebuie să poarte măşti numai în timpul examenelor de sfârşit de an.
Reprezentanții României și Bulgariei de la întâlnirea de marți au ridicat problema aglomerărilor și cozilor ce se pot forma la punctele de trecere a frontierei, aceștia cerând autorităților elene să găsească soluții. Autoritățile din Thassos i-au asigurat pe oficialii români și bulgari că infrastructura din domeniul sănătății și siguranței turiștilor e pregătită să facă față oricăror situații. Spre deosebire de alte țări, Grecia nu solicită certificatul verde COVID.
În urma unei postări pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, românii au început să-și exprime nemulțumirea față de prețurile pentru sejururile în Grecia. Mai mulți români au scris că prețul unui sejur variază între 1500-2000 de euro, având în vedere că o noapte de cazare în apropiere de plajă ajunge la 100 de euro. Pentru o ofertă mai ieftină, turiștii au fost sfătuiți să se cazeze mai departe de plajă.