Mai multe românce decedate în Italia, în decurs de doar câteva zile

Mai  multe românce decedate în Italia, în decurs de doar câteva zile
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Descoperire macabră  într-un canal din Marmirolo, o comună din provincia Mantova, Italia: o româncă, Camelia M.(48 ani) și soțul ei italian, Fausto F.(61 ani), au fost găsiți fără viață, notează presa din diaspora.

Descoperirea a fost sesizată autorităților de niște trecători care au observat trupurile neînsuflețile ale celor doi soți care locuiau în Castiglione Mantovano, un cătun din Rivabella, nu departe de locul în care au fost găsiți, conform Știri Diaspora.

Potrivit anchetatorilor, cei doi se deplasau cu un scuter Yamaha T-Max când, din motive necunoscute au pierdut controlul vehiculului lovind un stâlp de iluminat și ulterior căzând în canal; potrivit surselor amintite, accidentul s-a petrecut ieri seară, dar alarma s-a declanșat abia în această dimineață, când unii trecători au văzut scuterul semidistrus pe marginea drumului.

Fiicele italianului au raportat însă dispariția părinților pentru că nu au mai ajuns la cina programată.

Tânără descoperită într-o pătură, într-un apartament din Italia

O altă româncă, în vârstă de 35 de ani, a fost găsită fără viață în apartamentul său din Bolzano, din nordul Italiei. Soțul ei este suspectat că ar fi ucis-o, fiind căutat de carabinieri. Victima lucra ca barmaniță într-un local din capitala Tirolei de Sud.

Alarma a fost declanșată duminică, în jurul orei 17:30, după un apel de la rudele soțului ei, albanezul Avni Mecje. Acesta și-ar fi anunțat fratele că trebuie să fugă pentru că este căutat și ar fi plecat din Bolzano cu mașina și telefonul soției sale, cel mai probabil spre Albania.

În apartamentul celor doi, polițiștii au găsit cadavrul tinerei românce Alexandra învelit într-o pătură. Vecinii susțin că certurile erau frecvent auzite între cei doi. Ancheta este în desfășurare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor