Migranții aduși de regimul Lukașenko la granița cu Polonia au luat cu asalt punctul de trecere de la Kuznița. Polonezii au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene (VIDEO)

Migranții aduși de regimul Lukașenko la granița cu Polonia au luat cu asalt punctul de trecere de la Kuznița. Polonezii au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene (VIDEO)
Captură Video - NEXTA

Migranții aduși de regimul Aleksandr Lukașenko la granița Belarusului cu Polonia au luat cu asalt punctul de trecere a frontierei de la Bruji-Kuznița. Forțele de ordine poloneze au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

Crește tensiunea la granița Belarusului cu Polonia

Canalul de Telegram NEXTA și Ministerul Apărării din Polonia au publicat mai multe materiale video în care se vede cum migranții iau cu asalt punctul de trecere. Unii migranți au aruncat cu sticle și pietre în forțele de ordine poloneze. Câțiva au aruncat chiar și cu grenade acustice, primite probabil de la forțele bieloruse.

De altfel, oficialii polonezi acuză că totul e un asalt coordonat de forțele speciale din Belarus. Ministerul Apărării a și publicat imagini în care se văd soldați printre migranți.

Polonia va construi un gard permanent la granița cu Belarus

Recent, Polonia a anunțat că din decembrie va începe contruirea unui gard permanent de-a lungul graniței cu Belarus. Lucrările se vor finaliza în prima parte a anului viitor. Gardul, care va costa 366 de milioane de euro, va avea 5,5 metri înălţime şi va fi dotat cu senzori de mişcare şi camere de luat vederi.

La graniță există deja un gard temporar din sârmă ghimpată care are o înălţime de aproximativ 2,5 metri.

Luni, miniştrii de Externe ai UE au convenit să extindă sancţiunile împotriva Belarusului. Bruxelles-ul îl acuză pe președintele bielorus Aleksandr Lukașenko de faptul că a orchestrat un atac hibrid împotriva blocului comunitar, ca răzbunare la sancțiunile ce i-au fost impuse în urma disputatelor alegeri prezidențiale din 2020.

Între timp, președintele rus Vladimir Putin a declarat că e pregătit să contribuie la soluţionarea crizei migranţilor de la graniţa dintre Belarus şi Polonia. Nu înainte, însă, de a acuza Occidentul de declanșarea acestei crize, aluzie la războaiele din Irak şi Afganistan.