Motivul pentru care unui băiat nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion / Cum a comentat compania aeriană cele întâmplate

Motivul pentru care unui băiat nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion / Cum a comentat compania aeriană cele întâmplate
Sursa foto: Freepik.com

Un copil nu a fost lăsat să se îmbarce într-un avion de pe aeroportul din Johannesburg din cauza tricoului pe care îl purta.

După o vizită la bunici, în Africa de Sud, Stevie Lucas și părinții săi s-au pregătit pentru a se întoarce acasă, în Noua Zeelandă. În aeroport, familia a avut parte de o întâmplare incredibilă. Personalul responsabil cu securitatea nu l-a lăsat pe băiat să se îmbarce în avion pentru că tricoul pe care-l purta încălca politica aeroportului.

Ce tricou purta băiatul

Steve și Marga, părinții băiatului, au mărturisit că au fost informați că hainele sau jucăriile cu șerpi nu pot fi luate la bordul niciunui avion pentru că i-ar putea deranja pe ceilalți pasageri ai zborului.

Întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere. În imagini se poate observa cum băiatul își scoate tricoul negru cu imaginea unui șarpe, iar apoi îl întoarce pe dos. Astfel, familia a ajuns la un compromis cu personalul care se ocupă de securitate.

Ofițerii de securitate „au dreptul de a stabili” dacă ceva ar putea crea disconfort pasagerilor din avion. Imaginea șarpelui ar fi putut afecta pasagerii sau echipajul, provocându-le anxietate sau „neliniște”, se arată într-un comunicat emis de aeroport, scrie Mirror.

Văzând toate acestea, părinții băiatului au luat legătura cu Compania Aeroporturilor din Africa de Sud pentru a obține un „motiv mai amplu” pentru măsurile impuse.

„Vă vom oferi un răspuns de îndată ce îl vom primi”, se arată într-un mail.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`